Alexandru Pașcanu a vorbit la finalul remizei cu FC Botoșani, scor 1-1, despre penalty-ul pe care l-a făcut și din care gazdele au salvat un punct.
Fundașul central de la Rapid susține că i-a plăcut duelul cu atacantul Andrei Dumiter și recunoaște că a fost păcălit de acesta la faza de 11 metri.
Alex Pașcanu a vorbit la flash-interviu, după 1-1 în deplasare cu FC Botoșani, despre faultul de penalty făcut în careul mic din care trupa lui Marius Croitoru a egalat târziu prin Sebastian Mailat.
Stoperul giuleștenilor apreciază duelul pe care l-a avut de-a lungul meciului cu atacantul Andrei Dumiter și recunoaște că a fost păcălit de acesta la faza din care Marian Barbu a acordat 11 metri.
„Un șut la poartă, apoi a plecat atacantul prin spate și din instinct am pus mâna pe el. A stat pe picioare tot meciul, apoi cade, ușor sau nu, să zică el.
Mi-a plăcut duelul cu el, dar cum a simțiț o mână pe el, a căzut. Greșeala mea, mi-o asum. Plecăm cu un punct, deși cred că meritam mai mult”, a spus Alexandru Pașcanu, la DigiSport.
La respectiva fază, fundașul oaspeților a primit și cartonaș roșu din partea centralului întâlnirii de pe „Municipalul” din Moldova.
La rândul său, Andrei Dumiter este de părere că rezultatul a fost unul echitabil: „I-am dominat în repriza a doua pe cei de la Rapid, chiar dacă și în prima repriză am avut două ocazii bune prin Mitrov și Diarra.
Sper să începem jocurile la fel de bine cum am jucat repriza a doua și cred că nu vom avea probleme nici cu adversari mai puternici. E un rezultat echitabil, dar mi-aș fi dorit din toată inima să câștigăm acest meci. Puteam să o facem pe final, dar este bine că n-am pierdut”.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Ffc-botosani-fc-rapid-bucuresti-superliga-superbet-27072026-4-1400x1049.jpeg)
Foto: Sport Pictures
Mijlocașul Dina Grameni a fost „foc și pară” la interviul de după meci, considerând că, după aspectul jocului, Rapid merita să plece cu toate cele trei puncte de la Botoșani.
„(n.r. – Despre faza de 11 metri) Am intrat înainte în careu, dar adversarul era deja în fața mea în careu. Am dominat jocul prima repriza și până la faza penalty-ului nu ne-au pus probleme.
O mică neatenție a dus la golul lor și mai aveau puțin chiar să ne și întoarcă. Meritam victoria. Sunt două puncte pierdute, când te numești Rapid București”, a spus și mijlocașul rapidist.