Alexandru Mățan, foarte aproape de a semna cu Universitatea Craiova! Cristiano Bergodi insistă pentru mijlocașul de la Viitorul. Suma de transfer înaintată | EXCLUSIV

Alexandru Mățan, foarte aproape de a semna cu Universitatea Craiova! Cristiano Bergodi insistă pentru mijlocașul de la Viitorul. Suma de transfer înaintată | EXCLUSIV
Alexandru Irinel Matan paraseste terenul in meciul de fotbal dintre FC Viitorul Constanta si Astra Giurgiu, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 26 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Anunţat de ProSport încă de acum câteva luni ca fiind una dintre ţintele principale ale Universităţii Craiova, Alexandru Măţan de la Viitorul este foarte aproape de a ajunge în Bănie până la finalul acestei perioade de mercato.

Mijlocaşul de 21 de ani, cotat la 550.000 de euro pe transfermarkt, a avut un start de sezon foarte bun, impunându-se la revenirea la Viitorul. Asta după ce anul trecut a fost împrumutat la FC Voluntari, unde a fost unul dintre preferaţii lui Cristiano Bergodi.

Alexandru Mățan, foarte aproape de un transfer la Universitatea Craiova. Suma pe care o plătesc oficialii din Bănie

Actualul antrenor al Craiovei şi-l doreşte şi în Bănie pe mignonul jucător, pentru care oltenii ar plăti o sumă care se apropie de 1 milion de euro, la care s-ar adăuga procente din următorul evenutal transfer. Alex Măţan mai are trei ani de contract cu Viitorul, pentru care a jucat 47 de meciuri, marcând 4 goluri şi oferind 7 pase decisive.

Condiţia pentru ca oltenii să achite suma de transfer este ca transferul lui Valentin Mihăilă la Parma să devină o certitudine. Alexandru Măţan a oferit o pasă de gol, pentru Kevin Luckassen, chiar în meciul cu Universitatea Craiova, câştigat de olteni cu 4-1, după ce gazdele au rămas în inferioritate numerică din debutul meciului de la Ovidiu.

Alexandru Irinel Matan in meciul de fotbal dintre FC Viitorul Constanta si Astra Giurgiu, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 26 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Alexandru Măţan ar fi al patrulea jucător cu prenumele Alexandru lansat de Academia lui Gică Hagi care ajunge în Bănie. Universitatea Craiova i-a cumpărat de la Viitorul pe Alexandru Băluţă, în 2014, şi pe Alexandru Cicâldău, în 2018, iar Alexandru Mitriţă, vândut de Hagi la Pescara, în 2015, a fost repatriat de clubul lui Mihai Rotaru în 2017.

Alexandru Măţan nu este singurul jucător pe care Universitatea Craiova l-a dorit de la Viitorul, Virgil Ghiţă, Radu Boboc şi George Ganea fiind şi ei pe lista lui Mihai Rotaru. Louis Munteanu, Rivaldinho şi Vlad Achim sunt jucătorii de care s-a despărţit Viitorul recent.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro