Alexandru Cicâldău visează la naționala României după ce a adus victoria Universității Craiova: „Aștept și convocarea!”

Alexandru Cicâldău visează la naționala României după ce a adus victoria Universității Craiova: „Aștept și convocarea!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Cicâldău a fost printre cei mai buni jucători de pe teren în duelul dintre Universitatea Craiova și Hermannstadt și a adus victora oltenilor, iar mijlocașul visează acum chiar la naționala României.

În martie, prima reprezentativă va debuta în preliminariile pentru Campionatul Mondial, iar Cicâldău își propune să facă parte din lotul lui Mirel Rădoi, mai ales că România se pregătește și de un super meci cu Germania, campioană mondială în 2014.

Elevii lui Mirel Rădoi vor juca împotriva Macedoniei de Nord pe 25 martie, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Ulterior,echipa națională a României va întâlni Germania, pe 28 martie, ora 21:45, pe Arena Națională.

Alexandru Cicâldău, cu gândul la naționala României! Mesaj pentru Mirel Rădoi: „Aștept și convocarea!”

„Important este că am luat cele trei puncte, chiar dacă am mai avut o ocazie mare înaintea golului. În a doua repriză ne-am apărat rezultatul, mai ales în ultimele minute. Echipa arată bine, dar e loc și de mai bine. Primele reprize le-am jucat bine. Lucrăm la antrenamente să pasăm cât mai mult și cât mai repede. Prima dată trebuie să ne uităm la ce facem noi. Aștept și convocarea, dacă dânsul crede că merit să fiu acolo”, a spus Alexandru Cicâldău, după ce a adus victoria Universității Craiova.

Cu 13 meciuri bifate pentru România U21, Cicâldău a jucat ultima oară pentru naționala mare în luna octombrie a anului trecut, atunci când tricolorii au pierdut pe teren propriu cu Austria, scor 0-1.

Calendarul grupei României:

25 martie 2021

  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Macedonia de Nord, Germania – Islanda, Liechtenstein – Armenia

28 martie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – Islanda
  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Germania, Macedonia de Nord – Liechtenstein

31 martie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – ROMÂNIA
  • ora 21:45 – Germania – Macedonia de Nord, Liechtenstein – Islanda

2 septembrie 2021

  • ora 21:45 – Islanda – ROMÂNIA, Liechtenstein – Germania, Macedonia de Nord – Armenia

5 septembrie 2021

  • ora 19:00 – Islanda – Macedonia de Nord
  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Liechtenstein, Germania – Armenia

8 septembrie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – Liechtenstein
  • ora 21:45 – Macedonia de Nord – ROMÂNIA, Islanda – Germania

8 octombrie 2021

  • ora 21:45 – Germania – ROMÂNIA, Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord

11 octombrie 2021

  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania

11 noiembrie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – Macedonia de Nord
  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein

14 noiembrie 2021

  • ora 19:00 – Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen