Transferul lui Alex Mățan la Universitatea Craiova se poate realiza! Mihai Rotaru poate merge la negocieri de Viitorul: „Așteptăm oferte pentru orice jucător al nostru” | EXCLUSIV

Transferul lui Alex Mățan la Universitatea Craiova se poate realiza! Mihai Rotaru poate merge la negocieri de Viitorul: „Așteptăm oferte pentru orice jucător al nostru” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Mățan, mijlocașul ofensiv al lui FC Viitorul, este unul dintre cei mai râvniți jucători din Liga 1 și are toate șansele ca în perioada de transferuri din această iarnă să facă pasul la o nouă echipă. Cea mai interesată dintre acestea este Universitatea Craiova, oltenii l-au mai dorit în octombrie în Bănie, pe final de mercato, însă cele două părți nu au ajuns la un consens și s-au împotmolit în ceea ce privește suma de transfer.

Patronul Universității, Mihai Rotaru, este hotărât să facă schimbări masive în lot pentru a avea șanse reale la câștigarea campionatului, iar ținta sa principală pare să fie din nou jucătorul de 21 de ani.

Sosit în vară de la FC Voluntari, acolo unde a fost împrumutat în ediția trecută de Liga 1, Alexandru Mățan a arătat o formă foarte bună, progresivă, la Viitorul, și a dat impresia în multe meciuri că potențialul său ar putea fi unul mult mai mare.

Alex Mățan s-ar putea transfera la Universitatea Craiova. Gică Popescu confirmă că FC Viitorul este în discuții pentru vânzarea jucătorului

Omul responsabil cu creația ofensivă la echipa finanțată de Gică Hagi a reușit un gol și patru assist-uri în acest tur de campionat, iar transferul la o echipă care luptă pentru titlu ar putea constitui un pas mare în carieră. Cu atât mai mult cu cât dobrogenii sunt dispuși să îl cedeze în schimbul unei sume corecte. întrucât FC Viitorul își continuă strategia de dezvoltare bazată pe vânzarea de jucători pentru a se putea autosusține.

Contactat de ProSport, Gică Popescu, președintele celor de la Viitorul, a vorbit despre posibilul transfer al lui Alex Mățan la Universitatea Craiova, informație publicată astăzi în exclusivitate de site-ul nostru: „Alex Mățan a avut un sezon bun și este firesc să existe interes pentru el. Pot să vă spun că Viitorul este un club care trăiește exclusiv din banii pe care îi produce, nu avem primării care să ne susțină sau alte surse de venit de acest gen, și de aceea trebuie să vindem jucători pentru a asigura bugetul.

Așteptăm oferte pentru orice jucător al nostru și le vom analiza. Suntem în discuții nu doar pentru Mățan, ci pentru mai mulți fotbaliști de la noi”, a declarat Gică Popescu pentru ProSport.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×