S-A STINS IL LUCE Alex Chipciu e complet răvășit după moartea lui Mircea Lucescu: „S-a stins luptând, așa cum și-a dorit mereu”

Alex Chipciu e complet răvășit după moartea lui Mircea Lucescu: „S-a stins luptând, așa cum și-a dorit mereu”
Sport Pictures

Internaționalul român Alex Chipciu este răvășit din cauza decesului lui Mircea Lucescu și spune despre fostul tehnician că s-a stins luptând.

Mijlocașul Alex Chipciu a jucat 51 de meciuri pentru naționala României. La 4 dintre acestea l-a avut pe banca tehnică pe Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu s-a stins luptând, așa cum și-a dorit mereu, spune Alex Chipciu

Din ziua de 7 aprilie vorbim despre Mircea Lucescu, din păcate, la trecut. Reputatul tehnician a decedat la vârsta de 80 de ani și 9 luni, după o suferință de câteva zile, cât a fost internat la Spitalul Universitar din București.

A antrenat până pe 26 martie, când a stat pe banca tehnică a naționalei României la meciul din deplasare cu Turcia, din semifinalele play-off-ului pentru Campionatul Mondial care va avea loc în vară, câștigat de gazde cu 1-0.

Alex Chipciu nu a fost convocat pentru acea partidă, dar aprecierea pentru omul care a câștigat, de-a lungul carierei, 38 de trofee, nu a scăzut deloc.

„M-am gândit non-stop în aceste zile la domnul Mircea Lucescu…S-a stins luptând, așa cum și-a dorit mereu! E greu să-ți găsești cuvintele și e greu să cuprind în cuvinte tot ce simt acum… Nu pot decât să îi mulțumesc și cred că ar trebui să îi mulțumim pentru ce a lăsat în fotbal și ce ne-a lăsat nouă… Dumnezeu să-l ierte și le transmit tuturor celor din familie multă putere”, a spus Alex Chipciu pentru ProSport.

Ultimul meci al mijlocașului de la U Cluj pentru naționala României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, a avut loc în ziua de 15 noiembrie. Naționala țării noastre a fost învinsă, clar, în deplasare, de Bosnia-Herțegovina, cu 1-3, aceea fiind, de altfel, partida care i-a scos, definitiv, pe „tricolori” din cursa pentru calificarea directă la Campionatul Mondial din vară.

Chipciu a fost integralist, la fel cum se întâmplase și pe 12 octombrie, când România a învins Austria, acasă, cu 1-0.

Singurul gol al confruntării a fost înscris în minutul 90+5 de Ghiță, trimis în teren cu un sfert de oră înainte de final, în locul lui Mihai Popescu, după ce fundașul de la campioana FCSB a suferit o gravă accidentare, care l-a ținut deparet de gazon până la jumătatea lunii martie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania