Când se îmbrățișează tornada și sufletul de copil pe un teren de fotbal din spatele unui bloc brăilean, aproape sigur e Alex Chipciu. Băiat de maior în armată și băiat de cartier. Reper al ultimei echipe roș-albastre care tăvălea granzii Europei. Fotbalist emblematic azi al Universității Cluj, la 35 de ani fără o lună. Cerut pentru interviuri ca apa vie pentru că trosnesc stereotipurile de lemn când spune ce simte.
Senzația e că, provocat tot mai adesea să treacă realitatea cotidianului prin biciul sincerității lui, pierdem ceva profund și important din el. Viziunea din spatele replicilor. Și, mai ales, poveștile trăite. Azi, acum, recuperăm din tirania prezentului. Compensăm cu secrete și sentimente. Alex Chipciu, așa cum nu îl știai!
Ce îți place cel mai mult azi la fotbalul din campionatul nostru, comparativ cu 2010, când ai debutat în primul eșalon?
Mi se pare diferit și îmi place, față de acei ani, faptul că se vinde mai bine campionatul acum. Zona de marketing e în progres, rețelele de socializare ajută mult. E o propagandă mult mai bună pentru primul eșalon. Deși, probabil, valoarea sportivă să fi fost mai mare atunci decât acum. Dar cred că și oamenii de azi tind să aprecieze mai mult fotbalul din campionat, din postura de suporter pe stadion.
Și ce te enervează sau dezamăgește?
Nu îmi place faptul că arbitrii fluieră extrem de ușor, legat de contacte, de simulări… E din ce în ce mai rău parcă! Dacă ne uităm la campionatele puternice, nu mai zic de fotbalul englez… La noi, miliarde de faulturi! Cum pui mâna pe adversar, fault! Nu-mi place. Eu sunt jucător de contact. Mă enervează să văd că se aruncă cineva, că simulează și că se acordă așa ușor fault.
Care e cea mai mare nedreptate sau minciună care s-a scris sau spus despre tine?
A fost, când jucam la Steaua, un fotomontaj cu mine în presă și se scria că aș fi băut 7 beri, deși eu doar ieșisem să mănânc înainte de un meci. O prostie totală, nici măcar 1% adevăr. Chestia e că, dincolo de minciună, fotomontajul era făcut în așa fel încât chiar credeai că e o poză cu mine făcând așa ceva. Mulți așa au perceput. Mai târziu, același jurnalist a scris că l-aș fi înjurat pe Toșca de familie în timpul unui meci și l-aș fi scuipat! Când Toșca era și este “fratele” meu. În fine… să știi că și presa de acum mi se pare diferită de acei ani. Parcă nu se mai scriu atât de multe aberații.
Ce lucru te-a enervat cel mai mult la antrenorii cu care ai lucrat până acum și pe care ți l-ai setat în minte că sigur nu îl vei face când vei fi antrenor?
Nu-mi place când un antrenor nu antrenează fotbalul, ci doar părți componente ale lui. Pe bucăți. Când nu abordează fotbalul așa cum îl întâlnești cel mai adesea pe teren. Asta n-aș face vreodată ca antrenor! O să pun fotbalul și mingea în fața a orice altceva. Situațiile de joc în antrenament mi se par esențiale. Nu să alergi 200 de kilometri în speranța că la meci o să alergi mult. Eu vreau să fie mingea la tine și… să alergi puțin!
Care e primul lucru pe care îl vezi la un puști și te convinge că are potențialul să devină fotbalist bun?
Sunt mai multe lucruri pe care poți să le vezi la un copil, dar pentru mine cel mai important este să aibă “foame”! Foamea de a fi cel mai bun, de a fi numărul unu. E condiția marilor campioni. Dorința nebună de a deveni cineva. Normal, fără să facă rău echipei prin asta. Dar foamea asta e punctul de plecare în tot ceea ce faci. Apoi, deciziile pe care le ia în timpul jocului, felul în care se “leagă” de coechipieri. Mai departe, dincolo de criteriile de selecție, de filozofia unui club, indiferent de calitățile fizice pe care le are un copil, mie îmi place să fie bun cu mingea.
Care e cea mai tare chestie pe care ai făcut-o când erai puștan în cartier, în Brăila, și pe care poți să o povestești?
Am spart cu gașca 40 și ceva de geamuri de la școală. Inclusiv de la clasa unde învățam eu, bineînțeles! Mi-aduc aminte că după asta m-a pus învățătoarea să stau în bancă fix lângă fereastra care nu mai exista. Și era frig rău! Am plătit toate geamurile, ce să facem. Dar ne-au pus și notă mică la purtare.
Mărturisea Mihai Pintilii că erai o fiară veritabilă la antrenamente și meciuri, cel puțin când erați colegi la Steaua, cum se numea atunci echipa. Urai să pierzi, nervos, înjurai… Până la un punct, te-a ajutat răutatea asta pozitivă?
În perioada aia eram un tâmpit!
Adică?
Cel puțin când jucam cu Rapid sau Dinamo, făceam urât tare de tot. Bine, i-am cam bătut mereu în acei ani. Dar la pauză sau dacă eram conduși… Iar acum…
Acum te-ai mai domolit?
Mmmm… adevărul e că și-acum, la 35 de ani, mai am uneori de-astea pe teren. Dacă simt eu că nu e toată lumea motivată sau nu dau toți 100%, îmi mai pierd cumpătul. E clar că trebuie să fac niște progrese, dar totuși mereu m-a ajutat lucrul ăsta, faptul că am fost încăpățânat, că am avut răutatea asta. În viață, dacă nu o ai, deși cu limită, e greu. Pentru că e și despre tine, până la urmă! Nu cred că poți să realizezi lucruri mari în viață fiind mereu Buddha și zen! Important e să nu treci limita.
Ai trecut-o de multe ori?
Eu, de multe ori, am trecut-o. Și s-a întors totul împotriva mea. Și la Anderlecht am avut momente pe care aș fi putut să le gestionez mai limpede la minte. Una peste alta, răutatea pozitivă e numărul unu pentru mine! Nu să rupi piciorul, dar să ai mereu focul aprins înăuntrul tău.
Cea mai tare chestie trăită până acum cu suporterii lui U Cluj?
Mă entuziasmează și mă surprind mereu suporterii Universității, chiar fără să-i perii! Ca să înțeleagă toată lumea, în Cluj toată lumea e cu “U”. Cu stegulețe, fanioane în mașini, e simbolul Transilvaniei și al românilor din Transilvania! Să nu uităm că au refuzat să joace în campionatul maghiar. Doar prin suporteri a trăit clubul. Și trăiește în continuare. Pentru că nu au fost performanțe ieșite din comun, dar suporterii au fost peste performanțe. Pasiunea asta, să cânți, să fii mereu alături de echipă, e rar de găsit! Episoade am zi de zi. Uite, azi eram cu una din fete în mașină și, în trafic, mi-a strigat cineva din altă mașină: “Ești un băiat fain, cel mai bun băiat!”. I-am zis fetiței apoi: “Dar de unde o ști că sunt cel mai bun băiat? Poate că sunt cel mai rău!” Hahaha!
Dacă un coechipier străin ți-ar cere sfatul unde să se stabilească în țară, cu familia, i-ai recomanda Brașovul, Bucureștiul sau Cluj-Napoca?
Interesantă întrebare! Am fost privilegiat, pe bună dreptate, să joc și să locuiesc în așa orașe frumoase! Să debutez în prima ligă la Brașov, un oraș fabulos, apoi să merg în capitala României, București. A urmat Bruxelles, capitala Europei, după care Praga, oraș de poveste! Cluj-Napoca acum, incredibil! Brașovul cred că o să se dezvolte dacă apare aeroportul. E fabulos, are munți, tot ce vrei, dar dezvoltarea a fost greoaie încă de când jucam eu acolo. Viața de tânăr era frumoasă, dar cred că orașul s-a dus puțin în jos apoi. La București se întâmplă toate lucrurile, e senzația mea, dar e agitație foarte mare și, ca viață de familie, Cluj-Napoca mi se pare pe primul loc. Și eu oscilez între acestea două. Într-o zi spun că mă stabilesc la București, în altă zi, la Cluj! Oferă lucruri diferite. Nebunie, agitație versus familie, oraș verde.
Ce banner din toate pe care le-ai văzut până acum în carieră împotriva echipei tale sau a ta te-a amuzat cel mai mult și ți-ai spus în sinea ta: „Băi, e tare, trebuie să recunosc!”
Mamă, la câte meciuri tari am jucat… Dinamo are galerie mișto, la fel și Rapid… Îți dai seama că au fost și ironii frumoase, n-ai cum să fii ipocrit! Și la “U” am văzut niște bannere tari la adresa CFR-ului. Dar faza pe care nu pot să o uit e cu scandări, nu cu bannere. La un meci la Botoșani, unii din tribună m-au tot înjurat de copii. Cumplite înjurături, de animale! Următoarea deplasare, meci la Dinamo. La încălzire aud de la fanii lor: “Chipciule, stai liniștit, noi n-o să te înjurăm de copii! Doar de nevastă, ca să nu te superi!” (râde).
Scandalul pirotehnicelor, dincolo de ancheta propriu-zisă, deschide o temă fierbinte în fotbalul românesc. E prea dură legea și ar trebui construit un cadru legal în care să avem manifestări de lumină și culoare ale peluzelor, controlate?
Nu pot să mă pronunț din punct de vedere legal. Dar eu sunt pro pirotehnice care nu pun în pericol sănătatea oamenilor. Când aud că s-a stricat gazonul din cauza lor… Mi se pare înfiorător! Păi noi oricum avem printre cele mai proaste terenuri din Europa, se strică acum de la pirotehnice?! Nu comentez mai mult, dar mi se pare prea forțat totul. Galeriile prin asta au trăit, de-a lungul anilor. Fumigene, role de hârtie, o petardă, astea dau culoare în derby-uri, chiar dacă poate unora li se pare neplăcut. Repet, fără să pui în pericol pe cineva. Uite, eu sunt total sunt anti-bătăi sau violențe de orice fel. Dar spectacolul suporterilor… ce fel de derby-uri ai mai avea?!
Cum le-ai explica foarte pe scurt și astfel încât să înțeleagă, fetelor tale, dacă nu te-au întrebat deja, că FCSB e Steaua?
Pentru fete, FCSB e Steaua. Așa au asociat, fără să aibă treabă ele cu tot scandalul ăsta și fără să fie nevoie să le explic eu ceva. Fetele spun “Steaua” în casă, “Pinti antrenează la Steaua”, toate se raportează la Steaua. Ce să le mai explic eu toată nebunia asta, e clar că și copiii trag acolo unde sunt toți oamenii. Când 80% și ceva sunt acolo, e cam clar care e adevărul. Nu vreau să mai dezvolt pe tema asta, dar fetele spun Steaua fără să le fac eu vreun rezumat al disputei. Steaua e unde simți tu!
Ai fost votat de mii de suporteri în echipa ideală a roș-albaștrilor din ultimii 22 de ani, în campania ProSport. Sincer, cum ai trăit vestea asta? Pentru că știu cât suflet în pui în fotbal.
Am pus mașinăria de vot în funcțiune în campania voastră! Am anunțat toate rudele, toți prietenii! M-a votat disapora, neamurile din Germania! (râde). Familia de la Brăila! M-am duelat cu Bănel Nicoliță pentru primul loc. Și el, tot din Brăilă. Cred eu că și el a pus mașinăria de vot în funcțiune! Mi s-a părut curios și interesant că doi brăileni ne-am bătut pentru postul de extemă dreaptă în echipa ideală, iar în stânga a ieșit Florinel Coman, tot brăilean! Chiar dacă fotbalul de acasă suferă la nivel de infrastructură și de performanțe la seniori, să ai trei brăileni între cei mai buni roș-albaștri din ultimii 22 de ani mi se pare foarte tare și încurajant pentru copiii brăileni! Per total, dincolo de asta, am rămas frapat, privind toată campania voastră la ProSport, cât de mulți fotbaliști buni au fost la Steaua, la FCSB, în această perioadă! Când a trebuit să votez atacantul central și al doilea vârf, nici nu mai știam ce să aleg…
Ai jucat 21 de meciuri până azi împotriva lui Dinamo, e echipa pe care ai avut-o cel mai des ca adversar în toată cariera de până acum! Ei bine, din 21 de meciuri, ai pierdut unul singur. Mai ții minte care?
Un meci când jucam la Brașov. A fost 0-1 pe „Ștefan cel Mare”. A mai fost o înfrângere și când eram la Steaua, dar în acel meci nu am jucat, eram suspendat.
Atât de mare rivalitatea, că îți amintești și acel meci…
Țin minte pentru că am murit de nervi! Am luat galben cu FC Botoșani, etapa anterioară, meci jucat la Cluj, pentru că se petrecuse tragedia de la Colectiv. Și așa am fost suspendat și am pierdut meciul cu Dinamo. M-am enervat pentru că a simulat Martinus de la Botoșani… Am vrut să sparg televizorul de ciudă că lipsesc! S-a terminat 3-1 pentru Dinamo, dar nu e în palmaresul meu negativ, că n-am jucat.
Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai legată de meciurile cu Dinamo?
Am trăit perioadă excepțională în fața lui Dinamo, recorduri de invincibilitate, de victorii, au fost multe meciuri mișto. De la un 3-2 cu Mihai Stoichiță antrenor, când am trecut peste ei și am avut șansa să ne batem la titlu cu CFR Cluj și Vaslui, până la perioada cu “Reghe”. Am bătut atunci 3-1 în campionat, în perioada Ajax-Chelsea. Apoi 5-2 în Cupă. Și imediat un 3-0 cu Gâlcă. Apoi un 2-0… Meciuri multe, victorii multe! A fost și meciul acela înainte de care ne-am lăsat toți mustață. Uite, dacă ar fi să aleg din nou, acum nu aș mai accepta faza aceea, să îmi las mustață cum am făcut-o înainte de meciul cu Dinamo.
Serios? De ce?
Pentru că poate fi considerată și lipsă de respect față de adversar. Mai mult, Dinamo e un club mare și trebuie respectat. Oricât de antidinamovist am fost și sunt eu, îți spun sincer că acum aș vrea ca Dinamo să fie iar puternică. Vreau să rămână în prima ligă, au suporteri foarte tari, mențin spiritul fotbalului și fac mereu competiția mai bună. Am învățat să îi respect mai mult decât o făceam când eram tânăr.
În perioada 2012-2014, cu tine în echipă, Steaua, cum se numea atunci, a avut o perioadă extraordinară. Antrenor, Laurențiu Reghecampf. Nu împlinise 40 de ani, două titluri consecutive, eliminarea Ajax-ului din Europa, grupe Champions League… De ce traiectoria lui n-a fost până acum aproape de ce potențial părea să arate atunci? Te întreb și pentru că cele mai multe partide din cariera ta le-ai jucat cu el antrenor, nu mai puțin de 84.
Traiectoria lui a fost bună, poate că unii însă își imaginau că va ajunge să antreneze direct în Germania. Să nu uităm că sunt foarte puțin români care antrenează în fotbalul vestic. Îți trebuie acces la impresari, directori sportivi, președinți… Greu! Cred că finala Ligii Campionilor Asiei, când a dominat categoric adversarul și putea să câștige trofeul, dar n-a făcut-o, l-a tras puțin înapoi. Putea să rămână mai mult timp în circuitul echipelor de top din zona asiatică. Dar e un antrenor pe care l-am avut și îl am la inimă. Pe mine m-a influențat enorm de mult el, dacă nu l-aș fi întâlnit la acel moment, să îmi dea acea nebunie, poate nu aș fi realizat nici eu atâtea în carieră. Nebunia lui ne-a făcut să credem că putem bate Ajax și Chelsea! Și, sincer, Craiova cu el antrenor mi s-a părut că joacă un fotbal fabulos! Eram atunci la CFR Cluj și mi s-a părut cea mai bună echipă a Craiovei din ultimii ani.
De ce nucleul de excepție al roș-albaștrilor din acei ani nu a putut să mute performanțele și la echipa națională la un nivel mai mare? Ne-am calificat doar la EURO 2016.
Erau filozofii de joc diferite, clar. În general, fotbalul la nivel de reprezentative e diferit. E și motivul pentru care îți spuneam că nu îmi place să urmăresc meciuri de reprezentative. Acolo, fiecare fotbalist joacă ce știe, nu există comunicarea între jucători ca la club. Oricum, naționala României din acei ani, privind înapoi, a realizat totuși niște lucruri importante. Gândește-te că am ajuns la un baraj de Mondial dintr-o grupă cu Olanda, Turcia și Ungaria! Nu știu dacă azi ne-ar fi prea ușor să facem asta. Am pierdut cu barajul cu Grecia, o națională cu jucători foarte buni atunci. Apoi, ne-am calificat la EURO 2016. Unde am jucat bine cu Franța, meci pe care puteam să nu îl pierdem. Apoi, am condus la pauză Elveția… Naționala României din acei ani era o echipă greu de bătut. Defensivă, dar jucam cu armele noastre.
Ai fost om de bază pentru tricolori în preliminariile EURO 2016. Totuși, în acel sezon 2015/2016 la club, FCSB n-a intrat în grupele cupelor europene, a terminat pe 2 în campionat, a ieșit din semifinale în Cupa României. Mai mult, Anghel Iordănescu nu te-a convocat la amicalele cu Italia, Lituania și Spania, de după calificare. Dar te-a inclus în lotul pentru EURO! Ai avut emoții că nu vei fi convocat?
Îmi aduc aminte că se făcea tam-tam atunci că mi s-a mărit salariul și nu voi mai da randament la club… Cum se îmtâmplă de obicei în România. Dar aveam încredere în mine, din punct de vedere al cifrelor cred că era cel mai bun sezon al meu până atunci. Aveam goluri, pase de gol… Știam că domnul Iordănescu mă apreciază, nu am avut emoții că ratez EURO, simțisem și din discuțiile cu dânsul. M-am întâlnit recent cu dumnealui și mereu faptul că l-am avut selecționer pe cel care a pregătit “Generația de Aur” mi se pare special.
Ce a moștenit Edi Iordănescu de la Anghel Iordănescu? Ai lucrat cu amândoi.
Organizarea și disciplina. Amândurora le place să dețină controlul.
Poate părea de necrezut pentru mulți, dar ai fost coechipier la națională și cu Marius Niculae, și cu Ianis Hagi! Ai trecut prin toate, turneu final, preliminarii ratate, selecționeri de profiluri diferite… Dincolo de valoarea jucătorilor dintr-o anumită generație sau alta, ce a fost decisiv ca lucrurile să meargă bine, când au mers, și ce a lipsit, când nu a fost așa?
Da, am fost coleg cu amândoi, asta înseamnă că am îmbătrânit! Chiar am stat în cameră cu Marius Niculae, la prima sau la a doua convocare pentru mine. Nu aveam geantă și mi-a luat el ghetele, la el în geantă. Mi-a zis: “Băi, vezi să nu zici cuiva că ți-am cărat eu lucrurile, să mă fac de râs!” Apoi, în mandatul lui Cosmin Contra, am prins și generația venită de la U21, cei tineri, de care spui. Ce a mers când a mers și ce n-a mers, când n-a mers… depinde de conjuncturi.
Detaliem?
Păi, uite, eram copil și România s-a calificat după ce a bătut Olanda, pe mocirla aceea de la Constanța… Dacă jucam pe un teren bun, ne omora Olanda, acesta e adevărul! Fotbalul nostru a trăit mult din excepții și din conjuncturi. E într-o scădere ca nivel, în trepte, de la “Generația de Aur” încoace. Iar tinerii care vor veni din spatele generației U21 care e acum la națională, deci valul care va veni după ei, nu mai au același naționalism. Aceeași trăire. E o chestie care se întâmplă în toată lumea, nu doar la noi. Au scăzut și naționalismul, și entuziasmul pentru fotbal în sine. Să joci, să alergi… Dar ne adaptăm.
Ai fost coechipier la Anderlecht cu Tielemans, Saelemaekers, Dendoncker, Lukebakio, jucători din naționala de zi a Belgiei. Mai mult, sezoanele petrecute acolo te-au ajutat să înțelegi direct viziunea lor despre fotbal. Ce-ar trebui să facă sau ce poate face concret România la EURO ca să ia punct cu Belgia?
Da, am fost coleg cu foarte mulți. Fotbalul lor a evoluat enorm, sunt constant la turneele finale și scot constant generații de fotbaliști foarte buni. E o echipă care vrea să dețină controlul, să domine, să fie la putere. Va fi greu. Contraatacurile pe care le vom avea trebuie să le fructificăm cât mai eficient. România a arătat că atunci când joacă împotriva unor echipe foarte puternice e foarte periculoasă pe contraatac și înscrie. Clar acesta va fi meciul, cu Belgia la conducere și noi pe contraatac. Trebuie să fim organizați defensiv și să facem un efort foarte mare ca să compensăm diferența asta.
Ai fost titular pentru Anderlecht în sferturile de finală Europa League 2017, 1-1 acasă și 1-1 pe Old Trafford, ați pierdut în reprizele de prelungiri. Ai jucat atunci contra echipei lui Mourinho cu Pogba, Rashford, Mkhitaryan și Zlatan Ibrahimovic. Cel mai greu meci în care ai jucat vreodată?
Am fost la un pas de semifinale atunci. Paradoxul e că antrenorul lui Anderlecht de atunci era mai concentrat pe lupta la titlu în Belgia! M-a scos prin minutul 65 pe “Old Trafford”, asta era joi noaptea, pentru că a zis că îl interesează meciul de duminică, la prânz, cu FC Bruges. Am bătut 2-0 pe Bruges și am devenit campioni în Belgia. Dar nu, nu e nici pe departe cel mai greu meci… Ar fi altele două!
Tot Mourinho, dar la Chelsea?
Da, când am jucat cu Steaua împotriva lui Chelsea în Liga Campionilor, nu în Europa League. Am pierdut doar 0-1 pe “Stamford Bridge”, dar vreo jumătate de oră n-am putut să ieșim din careu! Ne-au dominat de… Apoi, am prins la națională Olanda în preliminariile de Mondial 2016. Și ne-a zdrobit. Cu Robben, Sneijder, Van Persie, Van der Vaart, Strootman… Generație excepțională. Am simțit o diferență colosală.
Știi care e fotbalistul alături de care ai jucat cel mai mult până acum? Un număr uluitor de 152 de meciuri.
Da, clar știu! Cu Nicu Stanciu am o relație fantastică. Am jucat la Steaua, la națională, la Anderlecht, la Sparta Praga… Am trăit cu familiile aproape în Belgia, în Cehia. La Steaua poate nu eram așa apropiați cât să ieșim în oraș, el era un copil când a ajuns la echipă. Deși pe teren ne înțelegeam foarte bine. Iar la Anderlecht s-au legat lucrurile perfect. A fost un sezon în care pasam și el marca mereu, mai ales în cupele europene. Ne înțelegem excelent și acum. Ca fotbalist mi se pare parcă din ce în ce mai bun! La echipa națională de azi e clar cel mai bun. Și mai e o chestie. Pe cât de bun e ca jucător, crede-mă că are caracterul și mai bun!
Înaintea celor 47 de meciuri pentru naționala de seniori ai României, ai jucat și pentru naționalele de juniori și tineret. Ce colegi de generație de la lot ți se păreau extraordinar de talentați dar nu au ajuns la nivelul la care te așteptai tu sau poate și toți ceilalți?
Am fost coechiper la naționalele de juniori cu nume care au devenit cunoscute în fotbalul nostru, cu Gabi Torje, Papp, Benga, apoi generația oltenilor, cu Lung, Găman, Firțulescu, Gângioveanu… Ar fi cam patru jucători care cred eu că ar fi putut mult mai mult, având în vedere ce potențial aveau. Costin Gheorghe, fratele cântăreței Elena Gheorghe, cel care a jucat la Sportul Studențesc, era foarte talentat. Apoi, Ninel Corcoveanu, ce fizic extraordinar avea la vârsta aceea! Un alt băiat, Răzvan Riviș, din zona de vest a țării, foarte bun. Și, poate cel mai mare talent de la grupele noastre, Răzvan Ochiroșii…
Ai trăit cu ochii tăi mai multe episoade în care impresarii au avut influență pozitivă determinantă asupra carierei unui jucător sau mai multe cazuri când au încercat doar să trăiască de pe urma fotbalistului?
Au fost cazuri și văd cazuri de impresari și părinți care distrug fotbaliști și viitori fotbaliști. Trebuie să ai și șansă de oameni buni pe lângă tine. În ce mă privește pe mine, experiența mea a fost fericită. Cu domnii Giovanni Becali și Victor Becali, plus Dragoș, reprezentantul lor, n-am avut vreodată probleme. Totul a fost clar de când m-am întâlnit cu dumnealor prima oară. Așa au lucrat cu mine, așa am înțeles că lucrează în general. Dacă n-ai peste 1 milion de euro salariu, nu se atinge nimeni de nimic. Dacă ai peste, doar atunci iau și ei comision. Eu n-am negociat vreodată alte comisioane sau nebunii legate de banii pe care îi încasez. Salariul pe care l-am vrut și l-am cerut, l-am primit mereu.
Când te-ai simțit cel mai singur în fotbal?
În 2019, 2020… Eram legitimat în Belgia. Nu voiau să mă lase să plec cei de la Anderlecht. Așa că m-am întors la club singur, fără familie, pentru 6 luni… murise tata… n-am avut o perioadă foarte bună. Nici fotbalistic… mintea mea nu era ce trebuie. Atunci m-am simțit singur.
Și ce ai făcut?
Mergeam la sală, făceam două antrenamente pe zi, mă plimbam… (oftează). E normal în viață să te simți și singur. Cea mai mare putere pe care o poate avea un om e să se simtă bine cu el însuși când e singur.
Dar cel mai nedreptățit, când te-ai simțit?
Ei, și acum mă simt des nedreptățit, dacă îmi spune cineva ceva ce nu consider eu adevărat, în termeni fotbalistici spun că mă simt nedreptățit. Toți jucătorii se simt nedreptățiți, e clar, suntem subiectivi. Câteodată e posibil să ai obiectivitate, mai dai de un antrenor sau altul cine știe cum, dar nimeni n-are o carieră doar din momente roz. Dacă stau să mă gândesc, spun imediat că la CFR Cluj am fost cel mai nedreptățit. Dar a fost o experiență din care am învățat.
Care e ziua în care fotbalul te-a făcut cel mai fericit? Nu mă refer la performanța cea mai mare. Pur și simplu fericirea pură pe care ai simțit-o prin fotbal.
Până să ajung fotbalist, când băteam mingea doar, am fost cel mai fericit prima oară când am trăit rezultatele “Generației de Aur”. Apoi, cel mai fericit m-a făcut echipa Stelei, cu Rădoi, Dică, Olăroiu… Când am devenit fotbalist, cel mai fericit am fost la început de carieră.
Cum așa?
Eram încă junior, iar în timpul antrenamentelor la FC Brașov mă gândeam cum o să debutez în prima ligă și cum o să dau gol cu Rapid și Dinamo, îmi imaginam cum se bucură tribunele, cum sărbătoresc oamenii… Și fix așa a fost! Am debutat și am marcat cu Rapid și cu Dinamo! Au fost cele mai intense momente, pentru că țin și de începutul meu în fotbal, s-au fixat de atunci.
Aproape orice fotbalist are o zonă sensibilă, ca să spun așa. Unii investesc în mașini, alții în ceasuri. Unii în parfumuri. Sau haine. Care e punctul tău „nevralgic”?
Nu îmi plac mașinile, nu sunt fan, nu îmi produc nicio bucurie. Cred că dacă ai un venit consistent e normal să cumperi o mașină confortabilă, de siguranță, pentru copii și așa mai departe. Nu fac pe modestul, dar nu îmi produc plăcere mașinile și asta e realitatea! Parfumuri am, unele scumpe, dar cele mai multe primite în dar. Însă ceasurile sunt o obsesie pentru mine! Sunt pasionat de când eram mic, mă știu dintotdeauna cu ceas la mână. Văd ceasurile inclusiv ca o investiție, au un potențial mare, dacă îl descoperi.
Care e ceasul la care ții cel mai mult?
E scos de o firmă celebră și dedicat domnului Ilie Năstase. Nașul meu, Raul Rusescu, a vrut și el unul la fel și nu se mai găsea. Așa că am ajuns să-l sun eu pe domnul Ilie Năstase, el a vorbit la Paris și abia am mai găsit, într-un butic, un ultim exemplar! Mereu când ne întâlnim, domnul Năstase îmi spune râzând: “Poartă ceasul ăla, că ăla e cel mai tare!”. E ceasul pe care eu îl prețuiesc cel mai mult.
Cel mai frumos dar primit până azi de la una din cele patru fetițe ale tale?
Ele îmi pregătesc la școală tot felul de cadouri frumoase, dar îți dai seama că și dacă ar fi unul mai frumos decât altul, n-aș putea să fac astfel de diferențe. Fetele mele mă bucură prin simplul fapt că sunt în preajma mea, nu-mi trebuie mie cadouri. Oricum, specialista la surprize și la organizat astfel de lucruri e soția! Mai bună ca oricine!
Cu care oameni din fotbalul românesc alături ai începe oricând un business dincolo de fotbal?
Și asta e o întrebare foarte bună! Aș putea să spun că patronii pe care i-am avut la cluburi. Au investit cei mai mulți bani, au asigurat cele mai mari bugete, deci au fost cei mai buni la afaceri. Domnul Becali cred că e cel mai tare în zona asta. Conducătorii Universității, pentru că au luat echipa din faliment și au adus-o aproape de play-off. Cu aceștia nu mi-ar fi teamă să mă bag, că au demonstrat ce pot. Aș începe un business și cu foști colegi, prieteni de la Steaua. Dar sincer sunt concentrat foarte mult pe fotbal, vreau să rămână cel mai important lucru, restul e adiacent.
Trăim un an 2024 în care sunt programate patru serii de alegeri. Locale, Europarlamentare, Prezidențiale, Parlamentare. Cum te raportezi la tot ce se întâmplă în dimensiunea asta a societății noastre? Votezi? Te uiți la talk-show-uri politice? Te vezi vreodată membru de partid sau ocupând o funcție politică?
Exclus total să mă văd în politică! Never! Spre rușinea mea, nici nu votez. Nu sunt implicat deloc, pentru că nu cred în nimic și în nimeni din zona asta. Dar promit că o să încerc să mă autoeduc puțin, astfel încât măcar să votez răul cel mai mic.
Incredibil! Aici, am debutat în prima ligă, chiar de ziua mea. Și am dat gol la prima atingere! Cred că 6-0 s-a terminat, cu Gloria Bistrița. La câteva minute după faza asta, aș fi putut să înscriu iar. Fază similară, am tras pe lângă poartă”
Aici judecăm după freză 😊 Cred că e prima convocare la naționala de seniori, un meci cu San Marino. Din 2011. E freza pe care doar la Brașov am mai avut-o!”
Duelul cu Branislav Ivanovic, Chelsea… Aș spune doar atât: putere! Amândoi 😊”
Prima observație: ce tineri eram… Bucurie mare, primul titlu după 7 ani de așteptare…”
I-am dominat total pe cei de la Standard Liege cu Răzvan Marin în echipă, meci acasă la Anderlecht, pe “Constant Vanden Stock”. Dar s-a terminat doar 0-0, deși numai eu am avut 3-4 ocazii mari. Țin minte că am provocat și cartonaș roșu pentru ei! Am cucerit titlul în acel sezon, aveam echipă foarte bună. Ediția următoare l-a luat Standard”
Uite că poza asta chiar nu o știam! Uitasem și că am fost adversar cu Lato, unul din fotbaliștii cu care am fost coleg de atâtea ori… Unul din cei mai apropiați colegi, deși ne plăcea să ne mai “lovim”, chiar și pe la antrenamente. Din ce îmi amintesc, Dan Petrescu m-a jucat în banda stângă în acel meci, dar cred că m-am dus eu pe partea lui Latovlevici!”
Nu m-am așteptat să capete asemenea amploare ce am declarat atunci vizavi de Steaua, FCSB, toată discuția asta. Dar probabil multă lume simțea în suflet deja ceea ce eu am declarat. Am păstrat legătura în toți acești ani cu Mustață. Dar cred că în banner-ul ăsta a fost și el subiectiv 😊”
Ce campionat îți place să urmărești cel mai mult?
Anglia, toată ziua! Înainte urmăream și Spania mult, când erau Messi la Barcelona și Cristiano la Real. Dar acum sunt Anglia all-in, n-am limite, m-aș uita continuu! Când a fost pauza internațională din martie, am cam pus pauză. Nu îmi place să mă uit la meciurile echipelor naționale, pentru că nu ai cum să vezi multe chestii lucrate în joc, nici n-au cum să fie. Urmăresc și Bundesliga, îmi plac meciurile lui Bayer Leverkusen. Iar din România urmăresc tot ce prind, primele două ligi. Însă Anglia peste toate, orice ar fi! E fabulos fotbalul de acolo, poți să înveți o grămadă de lucruri. Atâția antrenori buni, tactici, mișcări, toate nebuniile! E nivelul cel mai înalt care a existat vreodată, de departe!
Cum arată primul 11 ideal pentru tine din fotbaliștii lumii activi în acest moment?
Mă bazez pe mulți de la Man City. Ederson în poartă, îmi place jocul lui de picior, așa cum văd eu fotbalul, portarul trebuie implicat în construcție. În dreapta, Walker. Un monstru defensiv, bun și la construcție. Care în jumătatea adversă poate dribla extremele. Stoperi, Ruben Dias și Akanji. Puternici, mobili, buni pe construcție. În stânga hai să fie Mendy de la Real, deși nici Ake nu e departe 😊
Gata cu City?
Mai mergem puțin ei! Șesar și căpitanul echipei, Rodri. Cei doi interi, Foden și De Bruyne. Cu Musiala rezervă la belgian. În față schimbăm cluburile. Avem dreapta pe Yamal de la Barcelona, iar în stânga pe Mbappe. Cu Bellingham vârf fals!
Dar un prim 11 al celor mai tari adversari pe care i-ai avut până acum în carieră?
Neuer în poartă. Linie de fund cu Kimmich, John Terry, Mascherano și Ashley Cole. În fața lor, Pogba. Apoi, de la dreapta la stânga, Hazard, Messi, De Bruyne, Robben. Atacant, Zlatan Ibrahimovic. Dar trebuie să fac și o bancă de rezerve, că prea mulți au fost buni!
Te rog!
Kompany. Și mulți ofensivi uriași ca valoare. Van Persie, Lewandowki, Lukaku. Di Maria, Ribery, Rashford. Plus Fernando Torres!
Ai simțit în vreun meci din cariera ta că adversarul nu are cum să fie atât de rapid, puternic, bun, decât dacă s-a dopat?
În fotbal nu știu cum mecanismul de dopaj, în sine, ar putea funcționa eficient. Dopingul cred că poate fi perfecționat mai ușor în alte sporturi, dar în fotbal mă gândesc că poți lua decizii proaste în teren chiar dacă ești dopat. Îmi imaginez că poți să fii foarte puternic, să alergi ca nebunul, dar degeaba, ca prostul! Speculez. Nu am detalii, chiar nu am simțit vreodată asta la adversari. Nu-mi dau seama nici cum s-ar putea dopa, dacă nu știi când sunt controalele…
Ai accepta ca antrenor un jucător precum Alex Chipciu, care în conferințe și la flash-interviuri spune ceea ce gândește despre fotbal, chiar dacă ți-ar periclita poate strategia de comunicare pe echipă?
Asta e cea mai bună întrebare posibilă într-un interviu cu mine! N-am mai primit-o până azi. Aș spune, în anumite momente, că aș accepta. Mie îmi place să spun ceea ce simt, iar ăsta e un avantaj, la fel cum poate fi și o greșeală. Dacă aș ști că există o strategie, n-aș vorbi despre asta la interviuri.
Dacă te gândești la nivelul pe care îți imaginai că o să-l atingi în fotbal când aveai 13-14 ani, ești împăcat cu lucrurile care s-au întâmplat până acum? Ți-ai depășit așteptările?
Când eram copil, tot ce visam era să joc la Dacia Unirea Brăila. Jucătorii mi se păreau eroi, chiar dacă echipa era în Liga 2. Apoi, clar, Steaua. Am vrut să joc la Steaua și doar Steaua aveam în cap. Dar tot timpul a existat și echipa națională. Voiam să fiu Hagi, să fiu apoi Adrian Ilie. Privind retrospectiv, am realizat niște lucruri. Am jucat la cele mai bune echipe din România, din Belgia, din Cehia. Am câștigat trofee cu aceste echipe. Am jucat în Europa League, în Champions League cu două echipe. La echipa națională, aproape 50 de meciuri. Un Campionat European. Aș fi răutăcios cu mine să spun că nu mi-am depășit așteptările sau ceva asemănător.
Și totuși te simt nemulțumit cumva…
Eu sunt nemulțumit continuu, cred că asta e calea spre progres. Vânez progresul în fiecare zi. Chiar dacă acumulez ceva, devin supărat pentru că îmi doresc și mai mult. Am și urme de regret în carieră, puteam să fac unele lucruri mai bine, dar e firesc, toți le avem. Până la urmă, suntem produsul a ceea ce am realizat, nu al lucrurilor pe care le puteam realiza sau am fi vrut. Chiar am avut o carieră frumoasă! Însă vreau și mai mult, mereu am vrut. Și acum, aș vrea să iau campionatul cu U Cluj!
Te-ai visat noaptea în postura de fost fotbalist?
M-am visat antrenor. Nu m-am visat fost fotbalist. Mă visez antrenor. Iar când visez asta, “circulă” dopamina prin tot corpul!
Care este întrebarea pe care te gândești că una dintre fetele tale o să ți-o adreseze cândva și de care te temi cel mai mult?
Sincer îți spun, nu am temeri vizavi de asta. Dar, na, cine știe cu ce o să mă surprindă?
Ce titlu ar trebui să aibă cartea dedicată vieții tale în fotbal și dincolo de fotbal până azi?
Mi se pare că îți dai importanță prea mare dacă te gândești la cartea vieții tale sau la filmul vieții tale. Cu toate astea, trebuie să le mulțumesc celor care au scris autobiografii, am învățat câte ceva din ele! (râde).
Ai șansa să alegi un singur moment în timp, pe care l-ai trăit deja, nu mai lung de cinci minute, pe care să îl poți retrăi. Care ar fi acela?
Cu siguranță… cinci minute cu tata. Cinci minute cu tatăl meu, oricare ar fi acelea.
Formatul rubricii “Dialoguri fără vloguri” presupune, în final, o confesiune în premieră. Te invit să împărtășești un episod neștiut până azi din povestea ta în fotbal! Pe care nu l-ai povestit public vreodată.
Eram la FC Brașov și jucam în acea perioadă ca junior în teren cu Răzvan Lucescu antrenor. Ei bine, atunci, acolo era legiune de rapidiști! Și aveam un fizioterapeut care acum lucrează în Qatar, a fost multă vreme în staff-ul lui Răzvan Lucescu. Porecla lui, “Racketul”! Cum eram noi tineri, după ce ieșeam în oraș, începea de fiecare dată să încerce să mă “corupă”. Să mă tragă spre Rapid! Fii atent ce făcea: se apuca și-i suna pe Daniel Pancu, pe Daniel Niculae, pe Gigi Corsicanu, le zicea că sunt stelist și mi-i dădea la telefon! Hahaha!
ProSport găzduiește rubrica specială „Dialoguri fără vloguri”, realizată de Gabriel Berceanu, în care descoperi dezvăluiri explozive, confesiuni emoționante și povești în premieră cu personajele fotbalului românesc. „Dialoguri fără vloguri” propune un format alternativ de calitate, în plină ofensivă a contentului video: puterea cuvântului mărturisit, dincolo de presiunea înregistrărilor audio sau a camerelor video. Jurnalism sportiv de colecție, vorbele care contează, cuvintele care rămân. Descoperă toate celelalte episoade:
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER