Cere să aibă cel mai mare salariu de la Dinamo pentru a continua și din vară! ProSport a aflat ce leafă își dorește fundașul! | EXCLUSIV

Victor Vrînceanu
Cere să aibă cel mai mare salariu de la Dinamo pentru a continua și din vară! ProSport a aflat ce leafă își dorește fundașul! | EXCLUSIV
Albentosa cere cel mai mare salariu de la Dinamo

Contractul lui Raul Albentosa expiră la finalul sezonului, iar dinamoviștii vor să-i ofere o nouă înțelegere acestuia. Stoperul spaniol cere un salariu de 15.000 de euro pe lună, cu 10.000 de euro mai mult decât primește în acest moment de la ”câini”. 

În momentul în care a ajuns la Dinamo, stoperul Raul Albentosa nu mai jucase un meci oficial din decembrie 2019. Cu toate aceastea, fundașul spaniol a forțat, chiar s-a accidentat la genunchi, dar a reușit să se impună în primul ”11” al ”câinilor”.

Practic, de la venirea sa la Dinamo, Albentosa a ratat doar meciul cu FC Voluntari, din cauza durerilor avute la genunchi. În rest, a jucat toate cele șase meciuri din campionat.

Albentosa cere să aibă cel mai mare salariu de la Dinamo

Fostul jucător de la Deportivo, Malaga sau Eibar a arătat calitate și astfel s-a transformat dintr-un experiment într-o certitudine, fiind dorit de către dinamoviști și din vară. Managementul DDB vrea să îi prelungească lui Raul contractul scadent, dar sursele ProSport susțin că pretențiile lui Albentosa sunt mult mai mari de această dată.

Dacă spaniolul a acceptat în momentul venirii la Dinamo un salariu de doar 5.000 de euro pe lună, fiind conștient că venea după o perioadă foarte lungă de inactivitate, acesta cere acum 15.000 de euro pe lună pentru a-și pune semnătura pe un nou contract. Sursele ProSport din anturajul jucătorului susțin că deși această sumă este una foarte mare pentru Dinamo, pentru fundaș este în continuare un salariu modest.

Acesta a câștigat la CSKA Sofia cu câteva mii de euro mai mult decât ce vrea să obțină de la Dinamo, iar în cariera sa a avut și salarii care atingeau un milion de euro pe an, în perioada în care a evoluat în prima ligă din Spania.

Albentosa ar fi cel mai bine plătit dinamovist

Dacă liderii proiectului DDB vor accepta doleanța lui Albentosa, atunci spaniolul ar deveni cel mai bine plătit jucător din lotul dinamovist. În acest moment, cele mai mari salarii le au Diego Fabbrini și Paul Anton. Inițial cei doi erau plătiți lunar cu 18.000 de euro, respectiv 35.000 de euro, dar aceștia au acceptat renegocieri cu DDB pentru a ajuta clubul. Acum Fabbrini are 10.000 de euro lunar (plătiți de Nicolae Badea), iar Paul Anton încasează cu o mie de euro mai puțin. 

Mult timp, Fabbrini a fost cel mai bine plătit dinamovist. Acum, ar putea fi detronat de Albentosa

Mult timp, Fabbrini a fost cel mai bine plătit dinamovist. Acum, ar putea fi detronat de Albentosa

Dinamo, probleme mari în defensivă!

Dinamo a trecut printr-un sezon extrem de dificil cu mari probleme. De la țeparii spanioli până la emoțiile pentru licențiere și eșecurile sportive. ”Câinii” au parcurs sezonul acesta cu probleme continue în sectorul defensiv. Aceștia nu au nici măcar un singur fundaș dreapta de meserie, iar etape la rând a fost sacrificat pe acest post Deian Sorescu, care e mijlocaș ofensiv.

Nici în centrul defensivei Dinamo nu a arătat foarte bine. Florin Bejan, Ricardo Grigore, Marco Ehmann și Ante Puljic s-au întrecut pe rând în gafe și nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Astfel, Albentosa a devenit cel mai eficient fundaș central din lotul ”câinilor”.

Rămâne de văzut dacă acesta va continua și din vară în Ștefan cel Mare sau își va căuta altă echipă. Sursele ProSport susțin că spaniolul are deja contacte cu alte două cluburi din România. 

  • 12 echipe a bifat Albentosa în carieră: Elche, Real Murcia B, San Roque de Lepe, Recreativo Huelva, Cadiz, Eibar, Derby County, Malaga, Deportivo, Gimnastic, CSKA Sofia și Dinamo
  • 1 gol în 6 meciuri a marcat Albentosa pentru Dinamo, în Liga 1. A mai jucat un meci și în Cupa României
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania