Adrian Mutu a numit fotbalistul român care a fost mai tehnic decât el și Gică Hagi.
Fostul atacant român a evoluat la echipe de top din Europa, dar nu crede că a avut o tehnică la fel de rafinată precum cea a lui Nicolae Dobrin. Consideră că fostul mare jucător a avut o tehnică la alt nivel față de oricare alt român, chiar și Gică Hagi.
Unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile i-a fost antrenor lui Adrian Mutu la începutul carierei. „Briliantul” a acordat un interviu în care a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Nicolae Dobrin. Consideră că legendarul fotbalist a fost mult mai tehnic decât el și Gică Hagi la un loc. Chiar și la 60 de ani reușea să lovească mingea cu mare precizie, iar un sfat valoros pe care i l-a dat lui Mutu a fost să șuteze plasat pe lângă portar, nu în forță, atunci când scapă 1 la 1.
„Gicu Dobrin era mult mai tehnic si decât mine, și decât Gică Hagi la un loc. Era alt gen de fotbalist, adică folosea precizia și nu forța.
Se băga la tenis cu piciorul. Avea și probleme la picior si nu putea sa alerge. Dar la tenis cu piciorul era specialist și maestru și la 60 de ani, cât avea atunci. Că de asta spun. Noi eram tehnici, dar Dobrin a dus tehnica la alt nivel.
Adică, eu când spun că folosea precizia și nu forța, de exemplu, el când dădea la poartă nu dădea niciodată tare. Tot timpul plasat. Când scăpa singur cu portarul ăsta mă și învăța pe mine, eu nu trebuie să dau tare, trebuie doar să dau pe lângă el, adică doar să am precizie. Ceea ce are logică”, a dezvăluit Mutu, la Digi Sport.
„Prințul din Trivale” a avut o carieră spectaculoasă în România. A debutat la doar 14 ani și 10 luni în prima divizie. Și-a petrecut aproape întreaga carieră la FC Argeș, acolo unde a contribuit decisiv la singurele titluri ale piteștenilor. A mai trecut pe la CS Târgoviște înainte de a se retrage de la echipa sa de suflet. A bifat 409 partide și a marcat 111 goluri în prima ligă.
Real Madrid s-a interesat de serviciile sale, în 1972, dar mutarea a fost blocată de regimul comunist de la acea vreme. Nicolae Dobrin a apucat să joace, totuși, un meci în tricoul madrilenilor. A fost vorba de un amical împotriva lui Belenenses. Nicolae Ceaușescu l-a considerat „bun național” și nu i-a mai dat drumul chiar dacă Real Madrid a pus pe masă o ofertă uriașă la acea vreme, 2 milioane de dolari.