Adrian Mutu a anunțat o colaborare uriașă cu cei de la Fiorentina, academia sa de fotbal fiind pusă în prim-planul acestui parteneriat.
Fostul mare atacant și-a deschis școală de fotbal în luna februarie a acestui an, iar acum a reușit să dea o nouă lovitură importantă.
Concret, Adrian Mutu le-a făcut o vizită celor de la Fiorentina, în vederea obținerii unei colaborări cu echipa pentru care a scris istorie de-a lungul anilor în Serie A.
După mai multe discuții purtate cu Daniele Prade, directorul sportiv de la Fiorentina, „Briliantul” a dat lovitura! Academia de fotbal Adrian Mutu va beneficia de o colaborare cu formația din Serie A.
Vestea este una excelentă pentru toți copiii români care vor să se pregătească la școala lui Mutu, având în vedere că acum vor avea deschidere către un club uriaș din Italia.
„Am avut onoarea de a vizita impresionantul Viola Park, centrul sportiv al clubului ACF Fiorentina, un model de excelență și viziune în fotbalul european.
În cadrul acestei vizite speciale, m-am întâlnit cu două personalități de marcă ale clubului: Daniele Prade, directorul sportiv al Fiorentina și Valentino Angeloni, directorul academiei.
Cu această ocazie, sunt încântat să anunț ca am pus bazele unei viitoare colaborări / afiliere dintre Academia Adrian Mutu și ACF Fiorentina – un pas important care deschide noi perspective pentru tinerii fotbaliști români. Urmează ca în următoarele săptămâni să oficializăm această colaborare .
Această colaborare consolidează legătura dintre România și un club cu tradiție și prestigiu în fotbalul italian, oferind acces la know-how-ul și metodologia uneia dintre cele mai respectate academii din Serie A”, a scris Adrian Mutu pe rețelele sale de socializare
Academia de Fotbal „Adrian Mutu” și-a deschis oficial porțile în București în februarie 2025. Mai exact, pe 12 februarie 2025, fostul atacant și Paul Nicolau, partenerul său de afaceri, au făcut marele anunț prin care au inaugurat proiectul.
Adrian Mutu a precizat la acea vreme cât de mult înseamnă pentru el acest proiect, la care a lucrat de peste 6 luni de zile, oferind cele mai înalte standarde pentru copiii care vor să faci fotbal de performanță.
Cu un teren de cea mai înaltă calitate, nocturnă modernă și vestiare pentru tinerii fotbaliști, Adrian Mutu nu a făcut niciun fel de economie când a venit vorba de calitatea noului său proiect. În total, până la momentul inaugurării, fostul internațional investise aproximativ 1,5 milioane de euro în școala sa de fotbal.