FC U Craiova are un nou finanțator după arestarea lui Adrian Mititelu. Cine e preluat oficial conducerea clubului: „Sentința a fost una criminală!”

FC U Craiova are un nou finanțator după arestarea lui Adrian Mititelu. Cine e preluat oficial conducerea clubului: „Sentința a fost una criminală!”
  • Publicat:
  • Actualizat:
UPDATE 01:09: Într-un comunicat oficial, cei de la FC U Craiova subliniază că de acum conducerea clubului va fi preluată și administrată de către Adrian Mititelu Jr., bugetul pentru Liga 2 fiind asigurat.
„COMUNICAT OFICIAL !
În urma sentinței criminale din această seară, prin care finanțatorul clubului de 15 ani, Adrian Mititelu, a fost condamnat abuziv la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu executare, având ca scop clar atac la persoana și distrugerea clubului FC Universitatea Craiova 1948, clubul face următoarele precizări :
– conducerea clubului va fi preluată și administrata de către Adrian Mititelu Jr.
– bugetul echipei nu va fi afectat de această decizie întrucât finanțările vor continua ca și pana acum, bugetul oricum fiind deja asigurat pentru anul acesta competițional de Liga a II-a.
– clubul solicită un sprijin cât mai mare al suporterilor în această perioadă pentru a depăși momentul.
– de asemenea obiectivul echipei rămâne același și anume PROMOVAREA IN LIGA I !
MOBILIZAREA este cuvântul cheie în această luptă care pare din ce în ce mai grea. Relația CONDUCERE – JUCĂTORI – SUPORTERI trebuie să fie una unită și cât mai strânsă pentru a depăși obstacolele ce ne sunt puse în cale în acest an.
Este clar că nu se dorește promovarea noastră cu orice preț, acest lucru putând fi confirmat și în aceasta seară. Haideți să demonstrăm tuturor de puterea de care dăm dovadă, iar singuri împotriva tuturor să reușim PROMOVAREA PE PRIMA SCENA A FOTBALULUI ROMÂNESC !
Conducerea va dispune de toate mijloacele necesare performanței, iar sarcina cea mai grea cade în seama jucătorilor. Jucătorii trebuie încurajați și susținuți și la bine și la rău.
Adrian Mititelu, chiar dacă nu va putea fi fizic alături, va susține și va fi aproape de echipă ca si până acum, chiar și din detenție.
Haideți să realizăm, cu puterea lui Dumnezeu și cu toată mobilizarea posibilă, promovarea anul acesta și să îi dăruim patronului nostru un cadou începând chiar cu aceasta sâmbătă, la Timișoara, unde echipa noastră întâlnește ocupanta locului 2, ASU Poli Timișoara, învingând echipa gazdă!
Patronul nostru se va întoarce mult mai puternic, iar atunci când o va face, clubul nostru trebuie să fie la fel de puternic”, este mesajul celor de la FC U Craiova, pe Facebook.

Adrian Mititelu a fost arestat pentru evaziune fiscală, dar acesta nu este în acte patronul celor de la FC U Craiova, lider în clasamentul din Liga 2.

În acte, patronul clubului din Bănie este fiul lui Adrian Mititelu, Adrian Mititelu junior, după ce tatăl său a vrut să evite orice probleme din cauza proceselor în care era implicat având ca obiect fosta sa echipă.

Totuși, Adrian Mititelu, care va sta la închisoare timp de trei ani, era de fapt cel care băga bani la echipă, bugetul pentru acest sezon fiind de un milion de euro.

Fiul lui Adrian Mititelu, patron în acte la FC U Craiova

Fiul lui Adrian Mititelu este foarte implicat în problemele echipei, drept dovadă și postările de pe contul de Facebook. Totuși, este greu de crezut că fiul lui Mititelu este implicat și financiar la clubul care își dorește promovarea în Liga 1.

Pe 25 octombrie, Mititelu jr. a sărbătorit din tribune victoria mare obținută de FC U Craiova la Ploiești, cu Petrolul, scor 1-0.

Fiul lui Adrian Mititelu nici nu se gândea că tatăl său va fi arestat. Acesta a avut o vară agitată, în ciuda pandemiei de coronavirus. Se pare că Adrian Mititelu Jr. a uitat-o pe Monica Hill, fosta logodnică a designerului Cătălin Botezatu pentru care s-a bătut cu Radu Maricuța, băiatul fostului primar al localității Șelimbăr, județul Sibiu, unul dintre cei mai bogați edili din România.

Adrian Mititelu Jr. a cochetat cu fotbalul în trecut și chiar a debutat pentru echipa tatălui său, dar nu a reușit să joace la un nivel înalt și a renunțat la fotbal pentru a se ocupa de afacerile lui Mititelu. Mai mult, Adrian merge des la sală și și-a pictat tot corpul cu tatuaje care au diferite demnificații.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×