Adrian Mititelu a câștigat o bătălie în procesul dezafilierii Universității Craiova. Ce a decis Curtea de Apel

Miercuri a avut loc la Curtea de Apel un nou termen în procesul privind dezafilierea Universității Craiova de către FRF, iar Adrian Mititelu a obținut o victorie importantă.
Adrian Mititelu a câștigat o bătălie în procesul dezafilierii Universității Craiova. Ce a decis Curtea de Apel
  • La Curtea de Apel București s-a derulat, miercuri, un nou termen în procesul privind dezafilierea Universității Craiova de către FRF, iar Adrian Mititelu a obținut o victorie importantă.
  • Cristi Borcea, membru în Comitetul Executiv în 2011 – atunci când s-a hotărât dezafilierea Craiovei -, și Adrian Stângaciu, juristul FRF de la acea dată, ar fi trebuit să fie audiați ca martori, dar primul a invocat probleme medicale, în timp ce al doilea le-a transmis judecătorilor că nu se poate prezenta, fiind plecat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv pentru a susține interesele federației.
  • Este interesant că procurorul DNA, Mircea Sandu și membrii Comitetului Executiv au cerut contopirea celor două dosare (Universitatea Craiova vs. Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, LPF și FRF, pe de o parte, respectiv Universitatea Craiova vs. Comitetul Executiv al FRF, pe de alta), dar cererea a fost respinsă. Cei care s-au opus au fost avocații reclamantului, Adrian Mititelu, și ai unuia dintre acuzați, Dumitru Dragomir!

Ședința a început prin constatarea absenței celor doi martori (Cristi Borcea se află deja la a patra „ispravă” de acest gen), apoi au urmat pledoariile avocaților lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și ale membrilor Comitetului Executiv care în 2011 au votat dezafilierea Craiovei. Dintre ei, în afara reprezentantului lui „Corleone”, toți au cerut contopirea celor două procese, dorință cu care Adrian Mititelu nu a fost de acord, invocând că o asemenea decizie ar tergiversa procesul. Chiar dacă și procurorul DNA a cerut același lucru, judecătorii au respins cererile, aducând în discuție argumentul invocat și de Adrian Mititelu și avocatul său. Instanța a considerat că o asemenea măsură ar prelungi și mai mult un proces care, oricum, durează de foarte mult timp, iar vestea a fost primită cu bucurie de apropiații lui Mititelu aflați în sala de judecată.

La precedentul termen, în ianuarie, avocații acuzaților avuseseră altă tentativă de a amâna procesul, invocând faptul că martorul George Becali nu putea fi interogat de toate părțile, deoarece unii dintre reprezentanții acuzaților încă nu sosiseră la tribunal. Și acea încercare a eșuat.

După evenimentele de miercuri, procesul dintre Universitatea Craiova și Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF și LPF va avea următorul termen pe 8 martie, când vor fi ascultate înregistrările ședințelor Comitetului Executiv din 8 și 20 iulie 2011.

În noiembrie 2016, într-un alt proces având aceeași cauză, nouă dintre cei 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat dezafilierea au fost achitați de Tribunalul București, considerându-se că aceștia nu au încălcat legea, ci doar statutul FRF. Printre ei nu se aflauă Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, pentru care procurorii au cerut pedeapsa maximă – 10 ani de închisoare – și pe care prima decizie i-a obligat la plata, în solidar cu FRF și LPF, a peste 1.000.000.000 de lei noi (circa 220.000.000 de euro) către Fotbal Club Universitatea Craiova.

Membrii Comitetului Executiv achitați în noiembrie 2016. Primii patru au semnat pentru dezafilierea Craiovei, în timp ce restul nu au făcut-o:

  • Marian Pălărie – reprezentant al cluburilor de fotbal feminin 
  • Cristi Bobar – reprezentant al cluburilor din Liga 3 
  • Octavian Goga – vicepreședinte FRF 
  • Marius Stan – reprezentant al cluburilor din Liga 1I 
  • Vasile Avram – președinte CCA 
  • Cornel Șfaițer – reprezentant al cluburilor din Liga 2 
  • Ștefan Stana – reprezentant al cluburilor din Liga 3a 
  • Paul Costas – reprezentant al cluburilor de copii și juniori 
  • Marian Rusen – reprezentant al cluburilor din Liga 2 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania