Acuzații incredibile la adresa spaniolilor: „Ei cred că Dinamo este moșia lor!” Florin Prunea anunță colapsul în „Ștefan del Mare”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo este în pragul colapsului, iar Florin Prunea se teme că spaniolii lui Pablo Cortacero nu au nici puterea, nici intenția de a duce echipa pe drumul cel bun.

Cosmin Contra nu mai suportă situația de la Dinamo și vrea să plece. Cu toate acestea, antrenorul speră să poată primi măcar o parte din bani și așteaptă să finalizeze negocierile.

Contra va sta pe banca roș-albilor și la meciul cu Voluntari, chiar dacă echipa este într-o situație de neimaginat. ProSport a anunțat că oficialii din Ștefan cel Mare nu au găsit bani nici pentru achitarea baremului arbitrilor.

Acuzații incredibile la adresa spaniolilor: „Ei cred că Dinamo este moșia lor!” Florin Prunea anunță colapsul 

„Situația este gravă la Dinamo, atunci când limita depășește orice, iar antrenorul și căpitanul ies în presă. Nu este nicio diferență între Negoiță și băieții aceștia de la Dinamo. Oamenii ăștia n-au nicio iubire față de club.

Dinamo este un patrimoniu, un bun național, ca Rapid, Steaua, ele nu sunt orice club din România. Sunt milioane de suporteri. Ei cred că este moșia lor.

Domnul Badea a securizat sigla clubului și palmaresul. Nu-l poți compara pe domnul Badea cu Negoiță”, a declarat Florin Prunea la Digi Sport.

Cosmin Contra, prizonier la Dinamo! Alex Couto lămurește situația antrenorului în „Ștefan cel Mare”

Alex Couto încearcă să risipească din incertitudine și spune că antrenorul trebuie să stea pe banca tehnică și la meciul cu Voluntari:

„Contra trebuie să continue conform contractului pe care îl are. Deocamdată nu s-a ajuns la niciun acord și nici nu s-a semnat rezilierea contractului așa că el va antrena în continuare echipa și va sta pe bancă cu Voluntari”, a declarat Alex Couto pentru doardinamo.ro.

Directorul general confirmă că o sumă de bani a alimentat bugetul clubului, dar aceasta este prea mică pentru nevoile echipei:

„Acum au intrat banii de la Unibet (n.r. – sponsor principal) și încercăm să gestionăm cât mai bine chestiunile urgente”, a mai spus directorul general al lui Dinamo.

Pe aceeași temă
Avem imaginile! Lora, în sânii goi în filmul „Pup-o, mă! 2” de pe Netflix
Avem imaginile! Lora, în sânii goi în filmul „Pup-o, mă! 2” de pe Netflix
Cum şi-a făcut dreptate o doctoriţă umilită de iubitul împrumutat cu 7.000 de euro ca să îşi cumpere un BMW
Cum şi-a făcut dreptate o doctoriţă umilită de iubitul împrumutat cu 7.000 de euro ca să îşi cumpere un BMW
Cât de utile sunt antiviralele pentru tratarea infecţiilor cu coronavirus
Cât de utile sunt antiviralele pentru tratarea infecţiilor cu coronavirus
Barcelona pregătește un transfer răsunător! Suma pe care o cere Liverpool
Barcelona pregătește un transfer răsunător! Suma pe care o cere Liverpool
DEMISIE de răsunet în PNL: "Renunţ la o colectivitate care si-a trădat idealurile și electoratul"
DEMISIE de răsunet în PNL: "Renunţ la o colectivitate care si-a trădat idealurile și electoratul"
„Ne vom întâlni în ceruri!” Scrisoarea Isabellei către Raisa, fetița ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni
„Ne vom întâlni în ceruri!” Scrisoarea Isabellei către Raisa, fetița ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni
Bărbatul devenit celebru pentru numele pe care-l poartă: „Mă numesc Kovid și nu sunt un virus”
Bărbatul devenit celebru pentru numele pe care-l poartă: „Mă numesc Kovid și nu sunt un virus”
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Cinci dispozitive inedite disponibile la Carrefour cu discount
Cinci dispozitive inedite disponibile la Carrefour cu discount
Azi, primul ei iubit e preot! Ireal la ce vârstă și-a pierdut inocența Andreea Marin
Azi, primul ei iubit e preot! Ireal la ce vârstă și-a pierdut inocența Andreea Marin
Doliu în lumea politică! Un fost președinte a încetat din viață în această dimineață
Doliu în lumea politică! Un fost președinte a încetat din viață în această dimineață
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Dieta anti-depresie. Alimente care stimulează producția naturală de serotonină
Dieta anti-depresie. Alimente care stimulează producția naturală de serotonină
Trandafiri albi, lacrimi și revoltă la înmormântarea Raisei. ”Era deşteaptă, frumoasă și bună”. Ce spun șefii polițistului despre schimbarea hainelor după accident
Trandafiri albi, lacrimi și revoltă la înmormântarea Raisei. ”Era deşteaptă, frumoasă și bună”. Ce spun șefii polițistului despre schimbarea hainelor…
A simțit că maseurul nu folosea o mână. Când a văzut ce făcea, femeia a încremenit!
A simțit că maseurul nu folosea o mână. Când a văzut ce făcea, femeia a încremenit!
Prinţul Harry solicită protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie
Prinţul Harry solicită protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie
BANCUL ZILEI | Bărbat sedus în lift de o tipă voluptoasă: “Fă-mă să mă simt femeie!”
BANCUL ZILEI | Bărbat sedus în lift de o tipă voluptoasă: “Fă-mă să mă simt femeie!”
Cum a reuşit un român să fugă dintr-o închisoare din Italia fără a fi prins. Planul evadării, demn de un scenariu de film
Cum a reuşit un român să fugă dintr-o închisoare din Italia fără a fi prins. Planul evadării, demn de un…
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de români pentru a nu plăti amenzi usturătoare
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de…
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ban!”
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ban!”
”Nu se poate, a murit!” Filmare șocantă cu momentul în care e anunțat decesul fetei de 13 ani, accidentată de un polițist în București / VIDEO
”Nu se poate, a murit!” Filmare șocantă cu momentul în care e anunțat decesul fetei de 13 ani, accidentată de…
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Cele mai ieftine modele de SUV-uri de familie (MOBILE.DE)
Cele mai ieftine modele de SUV-uri de familie (MOBILE.DE)
FOTO. Anca Țurcașiu, apariție care a atras multe comentarii! La 51 de ani, ea s-a pozat așa
FOTO. Anca Țurcașiu, apariție care a atras multe comentarii! La 51 de ani, ea s-a pozat așa
Transformarea Andreei Mantea, fostă vedetă Playboy! Cum arată vedeta după ce s-a îngrășat s-a îngrășat | FOTO
Transformarea Andreei Mantea, fostă vedetă Playboy! Cum arată vedeta după ce s-a îngrășat s-a îngrășat | FOTO