Acționarul care bagă la Dinamo 1.000.000 de euro în Liga 2: „Nu vom ceda!”

Acționarul care bagă la Dinamo 1.000.000 de euro în Liga 2: „Nu vom ceda!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo se află într-un impas total, după retrogradarea echipei. „Alb-roșii” se află în cel mai jos punct din întreaga existență a clubului, iar viitorul este incert.

Cu toate astea, fanii au rămas alături de echipă. DDB anunță că se vor găsi surse de finanțare pentru a continua în Liga 2. Suporterii-acționari dau asigurări ca vor aduce un plus de 1 milion de euro.

În Ștefan cel Mare este nevoie de investiții rapide, întrucât mulți fotbaliști au părăsit echipa, iar datoriile clubului se ridică la 7 milioane de euro.

Acționarul care bagă 1.000.000 de euro la Dinamo în Liga 2: „Nu vom ceda!” 

Membrii DDB anunță că vor prezenta un plan concret de finanțare a clubului. Mai mult, aceștia garantează o sumă de un milion de euro pentru următoarea săptămână.

„DDB nu abandonează Dinamo! Dinamo este echipa pe care am susținut-o mereu și pe care suporterii au salvat-o prin intermediul programului Doar Dinamo București.

Retrogradarea sportivă a fost o lovitură pentru toți, am reușit să parăm toate loviturile financiare și să evitam intrarea în faliment, dar am fost loviți de lipsa de profesionalism și responsabilitate a celor care ne-au reprezentat în teren și în conducerea executivă a echipei.

Îi anunțăm pe toți dinamoviștii faptul că programul DDB nu va renunța niciun moment la a fi punctul de sprijin financiar pe care Dinamo se poate baza. Nu vom ceda și nu vom accepta impasibili falimentul și implicit dispariția echipei care ne reprezintă începând din 1948.

Dinamo nu va muri, Dinamo va exista și va reveni în Liga 1, dacă vom reuși să luptăm împreună. În următoarea săptămână DDB va prezenta un plan concret prin care vom putea aduce în bugetul clubului 1.000.000 de euro. Va fi o luptă, ca atâtea altele, pe care o vom câștiga.

ÎI așteptăm alaturi de noi pe toți dinamoviștii, pe toți cei care nu vor ca echipa pe care o iubim să dispară” se arată în comunicatul emis de suporterii-acționari ai lui Dinamo.

Dinamo București va evolua în Liga a 2-a în sezonul următor, pentru prima dată în istorie. Clubul a reușit să evite retrogradarea directă datorită situației de la Mediaș și Clinceni, însă au fost învinși la baraj, de Universitatea Cluj.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele