Adi Mutu, marcat de accidentarea horror suferită de Elvir Koljic. „A fost oribil! Fotbalul s-a terminat pentru el!” | VIDEO EXCLUSIV

Elvir Koljic (25 de ani) a suferit o accidentare gravă care îl va ține departe de terenul de fotbal o lungă perioadă de timp, iar Adi Mutu a rămas marcat de imaginile văzute în timpul partidei jucate de Universitatea Craiova cu Poli Iași. 

Elvir Kolic a suferit o fractură de peroneu chiar asupra gleznei, iar Adi Mutu, selecționerul echipei naționale a României U21, este sigur că fotbalul a trecut pe planul doi pentru fotbalistul Universității Craiova și susține că acestuia o să îi fie foarte greu să revină după accidentarea suferită în meciul cu Poli Iași.

Accidentarea lui Elvir Koljic l-a marcat pe Adi Mutu

„Mi-a părut rău, am făcut în direct și a fost ceva oribil și mă gândesc la el. Chiar am vorbit cu un oficial al Craiovei și îi ziceam ce ghinion are băiatul ăsta. În urmă cu un an a mai avut probleme musculare, i s-au dezlipit mușchii, ceva de genul ăsta. El are parte de accidentări importante, iar aceasta la gleznă și peroneul rupt, osul cum era… sper să revină cât mai curând. 

Psihic e greu. Pentru el, în momentul de față, fotbalul s-a terminat. O să aibă mult de lucrat și de tras la ce greutate are el. Cred că are în jur de 85 de kilograme și o să fie un timp îndelungat de recuperare, dar sper pentru Koljic să revină. Îi transmit salutările și îmbrățișările mele și sper să revină cât mai curând pe teren”, a spus Adi Mutu pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania