Academia Rapid a făcut show în primul meci al returului din Liga 4! Giuleștenii au câștigat cu 10-2, iar Daniel Niculae a marcat ca-n tinerețe

Academia Rapid a jucat și a câștigat primul meci din returul sezonului de Liga 4. Giuleștenii s-au impus cu scorul de 10-2 împotriva celor de la Progresul 2005. Daniel Niculae și Daniel Pancu, idolii tribunelor, au marcat împreună șase goluri din
Academia Rapid a făcut show în primul meci al returului din Liga 4! Giuleștenii au câștigat cu 10-2, iar Daniel Niculae a marcat ca-n tinerețe

Academia Rapid a jucat și a câștigat primul meci din returul sezonului de Liga 4. Giuleștenii s-au impus cu scorul de 10-2 împotriva celor de la Progresul 2005. Daniel Niculae și Daniel Pancu, idolii tribunelor, au marcat împreună șase goluri din totalul celor reușite de Academia Rapid.

Docuz a reușit dubla la Progresul, în minutele 64 și 84, în timp ce pentru Academia Rapid au înscris  Goge 12, Vlada 36, Pancu 41, Niculae 53, 66, 67, 72, 76, M. Stancu 74, 90.

Giuleștenii au condus cu 3-0 la pauză.

În urma acestui rezultat, Academia Rapid a egalat-o pe Steaua în clasament, ambele având câte 38 de puncte, dar elevii lui Marius Lăcătuș au un meci mai puțin disputat. Steaua joacă sâmbătă, cu Venus.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri