A murit Ștefan Andrei, omul care a vegheat din umbră la gloria Craiovei Maxima: ciobanul ajuns ministru de externe în regimul Ceaușescu

Ștefan Andrei, ministru de externe al lui Nicolae Ceaușescu și demnitarul comunist care a protejat, din umbră, ascensiunea Universității Craiova în perioada 1970-1980, a murit duminică, 31 august 2014, la 83 de ani.

Ajuns în funcție datorită unei inteligențe native deosebite, dar și unor calități indispensabile în perioada comunistă – origine „sănătoasă”, fiind provenit dintr-o familie foarte săracă, dar și deosebit de alunecos și „maleabil” -, Andrei a fost promovat de Ceaușescu și pentru că era, ca și el, oltean. 

În cei șapte ani petrecuți de Andrei la Externe, Craiova a luat două titluri și trei Cupe ale României

În perioada 1978-1985, cât Ștefan Andrei a ocupat funcția de ministru de externe al României, Universitatea Craiova, echipa pe care o simpatiza și o ajuta, a câștigat campionatul de două ori (1980, 1981), de alte două ori a terminat pe locul 2 (1982, 1983) și a câștigat Cupa României de trei ori (1978, 1981, 1983). În 1983, „Știința” a jucat semifinalele Cupei UEFA.

Influența fostului demnitar decedat duminică era însă limitată și incomparabil mai mică, raportat la pozițiile de forță pe care le aveau Steaua – susținută de familia dictatorului Ceaușescu – și Dinamo, echipa Securității sprijinită de generalii de la Ministerul de Interne. „Lumea încerca să ne facă echipa nomenclaturii, pentru că eram ajutați de ministrul de externe Ștefan Andrei. Să vă dau un exemplu: ce s-ar fi întâmplat dacă Gică Hagi și-ar fi rupt tendonul fiind la Steaua? Îl trimitea în străinătate Valentin Ceaușescu să se opereze? Mie în sută că-l trimitea! Pe mine a vrut să mă ajute Ștefan Andrei, că omul mi-a aranjat la o clinică din Köln să mă operez. Era totul pregătit, trebuia doar să plec. Dar nu mi-a putut lua viza de ieșire din țară… N-a vrut ă garanteze că mă mai întorc”, povestea Ilie Balaci pentru ProSport într-un interviu acordat acum câțiva ani, referindu-se la puterea limitată pe care Ștefan Andrei, altfel un om cu simțul conservării foarte puternic dezvoltat, o avea în privința Craiovei.

Rodion Cămătaru: „Un mare om! A contribuit enorm la destinul Craiovei Maxima”

Vestea decesului lui Ștefan Andrei l-a dat peste cap pe Rodion Cămătaru, celebrul atacant al Craiovei Maxima în perioada de glorie a anilor ’70-’80. „Aoleo, ce veste mi-ați dat… Mi-au dat lacrimile… Un om extraordinar din toate punctele de vedere a fost Ștefan Andrei. Și ca ministru de externe, și ca om… Să știți că a contribuit enorm la destinul Craiovei Maxima! El și Adrian Păunescu. Ștefan Andrei a fost partea nevăzută, dar care făcea enorm pentru echipă”, ni s-a confesat golgheterul Universității și al naționalei în acea perioadă. „Se implica enorm, iar pe noi ne ajuta extraordinar, nemăsurat. De la micile satisfacții, cum ar fi o autorizație pentru a ne putea cumpăra o mașină sau aprobarea pentru ca familia să meargă în excursie cu noi în deplasări, până la lucruri mai importante”, a povestit Cami.

Omul care a bătut Suedia în preliminariile Europenelor din 1984 marcând celebrul gol de pe „Rasunda” a fost atât de afectat de moartea lui Andrei, încât și-a găsit cu greu cuvintele. „L-am cunoscut prin 1975, după ce a venit Titi Teașcă antrenor la echipă. Atunci s-au implicat serios și Ștefan Andrei, și Adrian Păunescu. Pe mine m-a ajutat în 1982 să-mi iau o mașină Mazda 323. Fusese abandonată pe malul Dunării de o familie de nemți care plecaseră din țară. Avea câteva mii de kilometri la bord. În mod normal, trebuia să se ducă la o întreprindere care cu asta se ocupa: strângea mașinile străine din țară. Aveam nevoie de o delegație pentru a putea apoi participa la licitație, să o cumpăr. M-am chinuit un an să ajung la mașina aia. Surpriza imensă a venit în 1983, după ce am dat gol acolo, cu Suedia. M-a chemat Ștefan Andrei și mi-a dat acea delegație, m-am bucurat enorm”.

Cămătaru spune că Ștefan Andrei are un mare merit și la performanțele din campania 1982-1983 a Craiovei, care a ajuns atunci până în semifinalele Cupei UEFA. „Ne-a ajutat până în semifinale, cu Benfica. Acolo, la Lisabona, am stat și am mâncat la Ambasada României. A fost mare lucru pentru acea perioadă, când era sărăcie și aveam condiții foarte grele. Atât cât a putut, ne-a protejat și de echipele din București. Dinamo, de exemplu, voia să mă ia de mult timp. Chiar înaintea semifinalei de Cupa Campionilor cu Liverpool, din 1984, au încercat să mă transfere, dar Ștefan Andrei a reușit să mă țină pe loc, la Craiova. Apoi, însă, după ce s-au băgat Ceaușeștii la Steaua, nici el n-a mai avut ce să facă în fața lor…”.

Cămătaru intenționează să participe la înmormântarea fostului ministru de externe.

Rândurile halucinante ale lui Pacepa despre fostul om de încredere al lui Ceaușescu: orgii bahice, sistem fanariot de șpăgi, limbaj de lemn, slugărnicie

Dincolo de partea pasionată de sport a fostului ministru de externe se întind însă și alte laturi ale acestuia. În cartea „Orizonturi roșii”, în care descrie ultimele sale luni înainte de a fugi la americani, generalul Ion Mihai Pacepa, fostul comandant adjunct al Securității, îi alocă destule rânduri lui Ștefan Andrei, un adevărat supraviețuitor, după cum e descris. Pacepa conturează, printre altele, un portret deloc măgulitor pentru „îngerul păzitor” al Craiovei: „(…) Orgiile sale bahice nu durau niciodată mai puțin de cinci-șase ore, cât avea nevoie Andrei ca să-și transforme înfățișarea sa atletică într-una împleticită, șovăielnică, de avorton. Ca secretar cu relațiile internaționale al Comitetului Central al PCR, din 1972, Andrei a avut principalul cuvânt de spus, după Ceaușescu și Elena, în numirea și renumirea de diplomați în străinătate și nu precupețea niciun efort ca să facă acest lucru cunoscut în ambasadele României. Biroul lui Andrei a devenit un fel de Mecca pentru salariații MAE și MCE. Toți încercau cu disperare să fie numiți într-un post peste hotare și să stea acolo cât mai multe mandate posibile. Orice post în străinătate, chiar și în Mongolia, era mai bun decât cel de birocrat în România lui Ceaușescu, iar Andrei se specializase în solicitarea de favoruri în schimbul ajutorului său. Mai întâi cravate, apoi stilouri, ceasuri, costume de haine. Toată această pradă era depozitată talmeș-balmeș într-o cameră din spatele biroului său. Se îmbrăca într-un costum nou-nouț sau măcar își punea o cravată nouă în fiecare zi și nu purta același ceas mai mult de o săptămână, cu excepția celor de aur. Ambasadorii și alți diplomați îi trimiteau de asemenea delicatese în valize diplomatice: homari, stridii și alte fructe de mare la gheață, precum și lăzi cu vin. S-a ajuns până într-acolo, încât primea anumite delicatese în fiecare zi de la cutare sau cutare ambasadă. Curând, Andrei a început să ofere dineuri exotice pentru prietenii apropiați, în fiecare săptămână, într-una dintre casele de oaspeți oficiale ale CC al PCR”.

Ștefan Andrei (al doilea din stânga) pe 12 august 1979, la primirea la București, de către Nicolae Ceaușescu, a delegației de congresmeni americani condusă de John Stephen Brodemas, lider al majorității democrate din Camera Reprezentaților a SUA. FOTO: Fototeca online a comunismului românesc

Scena din seara numirii lui Ștefan Andrei ministru de externe al României e halucinantă: „Când a venit să mă îmbrățișeze, Andrei se bălămbănea pe picioare. Asta însemna că petrecerea nu va mai dura mult. Instinctul său de autoconservare îl determina întotdeauna pe Andrei să plece de la chiolhanuri pe propriile-i picioare. Primul pe care l-am văzut a fost Nicu Ceaușescu (n.r. – fiul dictatorului și cel care era desemnat să-i urmeze la putere), care încerca să toarne whisky dintr-o sticlă într-una dintre urechile lui Cornel Pacoste (n.r. – adjunctul ministrului de externe și colonel deplin conspirat Securității). Când era beat, Nicu era fie extravagant, fie agresiv.

(…)

– Stridii pentru general, a țipat Nicu, spărgând zgomotos o farfurie de marginea mesei ca să atragă atenția chelnerului. Patru duzine pe gheață. Unde ești, lepădătură?, s-a adresat chelnerului, aruncând cu un pahar care era cât pe ce să-l nimerească, făcându-se cioburi de perete.

Alt chelner ne-a adus băutura.

– Ridic paharul pentru noul nostru ministru de externe, am spus, încercând să captez atenția lui Andrei.

– Uraa! Uraa! Pentru cel mai bun ministru de externe din lume! Și cel mai bun prieten!, a strigat Nicu, ridicându-se cu greu în picioare. Apoi s-a dus, clătinându-se periculos, în spatele scaunului pe care stătea Andrei și a început să cânte: «Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, la mulți ani!», în timp ce turna cu generozitate whisky în capul noului ministru de externe.

– Când Babacu’ o să dea ortu’ popii și babaca o să crape, te fac prim-ministru, Andrei!

Sprijinindu-se cu o mână de masă, iar cu cealaltă ștergându-și whisky-ul de pe față, Andrei s-a ridicat în picioare.

– În primul rând, vreau să-i mulțumesc tovarășului Ceaușescu pentru încrederea pe care mi-a acordat-o și să-l asigur, prin intermediul eminentului său fiu, și al vostru, tovarăși, că nu-i voi înșela încrederea. În al doilea rând, vreau să mulțumesc Partidului pentru ajutorul pe care mi l-a dat ca să ajung pe această culme.

Buhăit de alcool, cu whisky-ul picurându-i pe față, Andrei arăta jalnic – total diferit de persoana care era în biroul său.

Un chelner a venit cu o tavă de argint plină de stridii.

– Pune-o aici, în mijloc, a ordonat Nicu, arătând spre masă. Sunt ceva condimente pe ele?

– Sunt doar proaspete și crude, tovarășe Nicu, a replicat chelnerul.

– Au nevoie de condimente, bă, idiotule. Asta nu-i casă de curve, e un club VIP.

Nicu s-a cățărat cu greu pe masă și a început să urineze pentru a «condimenta» fiecare stridie.

– Haideți, tovarăși. Serviți stridii, i-a îndemnat Nicu pe musafiri, în timp ce încerca fără succes să ia o stridie pentru el.

Le-a trebuit ceva timp lui Andrei și Pacoste ca să-l așeze pe Nicu înapoi pe scaun.

– Nimeni nu mănâncă? Cui nu-i place condimentarea mea? Nimănui? Atunci le spăl!

Și Nicu a început să stropească cu un sifon stridiile și pe noi, cei așezați în jurul mesei. Ștefan Andrei și Cornel Pacoste, pe jumătate beți, se amuzau copios. Cornel Burtică și Dumitru Popescu-Dumnezeu, pe jumătate treji, încercau să se apere de sifon.

Pe la ora trei, petrecerea s-a spart. Doi chelneri și trei șoferi se luptau din greu să-i ajute pe Andrei și pe Pacoste să intre în mașinile lor. Am plecat cu Burtică și Dumnezeu, care, deși cântau amândoi, încă mai puteau să meargă.

Nicu a rămas acolo, împingând o chelneriță spre marginea mesei în timp ce îi sfâșia bluza.

– Vreau să te regulez aici. Pe masa asta, curvo!”.

„Am făcut un drum lung ca să ajung din cioban ministru de externe și nu vreau să-mi pierd privilegiile”

Printre altele, Pacepa povestește și un dialog cu Andrei, despre care scrie că se schimba de câteva ori pe zi și apărea adesea în fața interlocutorilor încheindu-și nasturii de la pantaloni sau (dimineața) bărbierindu-se cu aparate de ras pe care apoi le abandona pe pervazul ferestrelor. „Cu Tovarășul (n.r. – Nicolae Ceaușescu) nu este un secret, este artă”, scrie Pacepa că i-a răspuns Andrei în 1978, la câteva zile după ce fusese numit ministru de externe, atunci când l-a întrebat dacă are o metodă secretă prin care reușește să-i intre în grații dictatorului. „I-am făcut Tovarășului sute de propuneri folositoare, dar nu le-am prezentat niciodată ca pe idei venite de la mine. (…) Privește, ascultă, dar nu pune întrebări. Asta este o altă regulă din strategia mea de supraviețuire. (…) Am făcut un drum lung ca să ajung din cioban ministru de externe și nu vreau să-mi pierd privilegiile. Știu cum să supraviețuiesc cu Tovarășul”.

Concluzia lui Pacepa: „Tacticile de supraviețuire ale lui Ștefan Andrei au funcționat. El a reușit să rămână ministru de externe până în toamna lui 1985, când Ceaușescu l-a numit din nou secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, de data aceasta responsabil cu salvarea economiei românești de la faliment”.
 

Pentru că era căsătorit cu o actriță foarte frumoasă, Ștefan Andrei era urât de moarte de Elena Ceaușescu, soția lui Nicolae Ceaușescu. La porunca Elenei, Securitatea instalase microfoane inclusiv în dormitorul familiei Andrei. Înregistrările ajungeau la consoarta dictatorului, care apoi le asculta cu nesaț ore în șir. FOTO: Mediafax

Î