A avut loc ulltimul termen în dosarul „mită pentru judecătoarea Geanina Terceanu”. DNA vrea mulți ani de închisoare pentru Cristi Borcea și frații Becali

Redactor:
Firuta Flutur
A avut loc ulltimul termen în dosarul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Procurorii au cerut, marți, la ultimul termen, pedeapsa maximă pentru fosta judecătoare Geanina Terceanu, respectiv 8 ani de închisoare, în dosarul în care aceasta e acuzată că a luat în tranșe 220.000 de euro mită ca să-i achite pe Cristian Borcea și Ioan și Victor Becali în dosarul Transferurilor.

Marți a avut loc la instanța supremă ultimul termen în dosarul în care fosta judecătoare Geanina Terceanu este acuzată că a luat mită de la Cristian Borcea și Ioan și Victor Becali pentru a-i achita în dosarul Transferurilor. Procurorul DNA a cerut în cazul acesteia pedeapsa maximă, respectiv 8 ani de închisoare.

„Solicităm o pedeapsă maximă prevăzută de lege, 8 ani. Inculpata a avut inițitativa de a lua legătura cu inculpații Becali Ioan și Becali Victor, era conștientă de impact, aceste împrejurări fac ca noi să solicităm o pedeapsă maximă. Facem referire că a primit o sumă de 10.000 de euro deplasându-se personal la stadionul Steaua, ulterior a pretins acestora o sumă de 70.000 de euro, s-a deplasat personal la locuința lui Becali Ioan, apoi a primit o altă sumă de 10.000 de euro, apoi 40.000 de euro și în vara anului 2009, s-a deplasat personal la locuința lui Ioan Becali de la care a primit suma de 10.000 de euro. Înainte de finalizarea cercetărilor, inculpata a pretins 105.000 de euro pentru a pronunța o soluție de achitare, suma primita efectiv în martie 2012, înainte de pronunțarea soluției în cauză”, a arătat procurorul DNA, în sala de judecată.

Fosta judecătoare a recunoscut acuzațiile care i se aduc în acest caz, avocatul acesteia solicitând ca pedeapsa să fie redusă sub doi ani de închisoare, având în vedere că, pe fond, Terceanu a fost condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare.

„Inculpata a recunoscut sumele de bani date cu titlul de mită fără a se ști despre ele. Inculpata recunoaște întâlnirea cu frații Becali la locuința lor și că a primit suma de bani. Becali Ioan a declarat că e posibil să îi fi dat suma de 110.000 de euro, dar inculpata a recunoscut că a primit această sumă. Declarațiile date de inculpată sunt cele care au cântărit covârșitor la punerea în mișcare a acțiunii penale a lui Cristian Borcea”, a arătat unul din avocații Geaninei Terceanu.

Totodată, procurorul a cerut majorarea pedepselor pentru Cristian Borcea, având în vedere antecedentele sale penale, și pentru frații Becali, care au fost beneficiarii actului de corupție. Avocații acestora au solicitat, la rândul lor, achitare și eliberare.

„Judecătorul de fond trebuia să stabilească legea după care ne va judeca. Legea penală mai favorabilă este cea veche, eficiența unui articol din Codul Penal. Nu vorbim de menținere, ci de acordarea eliberării condiționate. Până în prezent, Becali a început pedeapsa și a executat 3 ani de închisoare. Inculpatul a executat 46 de luni, ceea ce depășește două treimi din pedeapsă”, a arătat apărătorul lui Victor Becali.

În ultimul cuvânt adresat instanței, Cristian Borcea nu a recunoscut acuzațiile care i se aduc, precizând că nu a cunoscut-o pe fosta judecătoare decât în sala de judecată.

„Am spus și spun adevărul, sunt nevinovat, nu i-am dat direct sau indirect nicio sumă de bani și nu am cunoscut-o decât în sala de judecată”, a arătat Cristian Borcea.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt așteptați să se pronunțe pe 20 februarie în acest caz.

Pe fond, Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului București, a fost condamnată în această cauză la cinci ani și șase luni de închisoare, frații Becali la câte trei ani de închisoare, iar Cristian Borcea la trei ani și jumătate de închisoare.

Frații Becali au fost eliberați condiționat din închisoare în timp ce Cristian Borcea este singurul încarcerat rămas după condamnarea în dosarul Transferurilor. Fostul director executiv al FC Dinamo poate cere din nou eliberarea condiționată pe 23 aprilie 2018.

Potrivit procurorilor, în 24 februarie 2009, judecătorului la acea vreme Geanina Terceanu, de la Tribunalul București, i-a fost repartizat spre judecare dosarul transferurilor de fotbaliști, cauză în care Ioan Becali, Victor Becali și Cristian Borcea, alături de alți cinci oameni de fotbal, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală. În 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a hotărât achitarea tuturor celor opt inculpați trimiși în judecată în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Geanina Terceanu i-a achitat pe cei opt oameni de fotbal pentru toate infracțiunile reținute, pe motiv că „fapta nu există”.

În urma investigațiilor, procurorii DNA au stabilit că, pentru a da soluția de achitare, Geanina Terceanu a primit de la Ioan și Victor Becali și de la Cristian Borcea, în mai multe tranșe, suma totală de 220.000 de euro, începând din aprilie 2009 și până în mai 2012.

„Sumele de bani primite cu titlu de mită au fost remise magistratului de către cele trei persoane fie personal fie prin intermediar, în diferite locații din București și județul Ilfov și Ialomița. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus au fost folosiți de inculpata Terceanu Geanina la achiziționarea unei locuințe”, susțineau procurorii.

În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de Geanina Terceanu a fost desființată printr-o decizie a Curții de Apel București, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse între trei și opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzați și a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitați, de Tribunalul București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele