FCU Craiova, divizionara secundă condusă de Adrian Mititelu, a câștigat lupta pentru palmares (1948-1991) cu CSU Craiova, formația din Superliga patronată de Mihai Rotaru.
Deși a ieșit învingător din proces, Mititelu va acționa în instanță pentru a recupera până la 50 de milioane de euro în dauna marii rivale din Bănie.
FCU Craiova a reușit să obțină în instanță palmaresul din perioada 1948-1991, în urma unei lupte de lungă durată cu mare rivală CSU Craiova.
Prin urmare, Mititelu a anunțat că a solicitat recuperarea tuturor veniturilor pe care CSU Craiova le-a încasat din 2013 până în prezent. Este vorba despre sume provenite din drepturi TV, sponsorizări, bilete, abonamente și transferuri de jucători.
În plus, Mititelu va solicita și despăgubiri de natură morală, menționând că echipa sa a fost nevoită să intre într-un proces de reorganizare economică, pentru că, susține acesta, CSU Craiova s-a folosit abuziv de palmares și brand. Mititelu spune că echipa din Superliga a preluat identitatea istorică fără autorizare legală, provocând pierderi semnificative pentru echipa sa.
În continuare, recunoașterea istorică și eventuale despăgubiri ar putea permite FCU Craiova să-și refacă structura financiară și să investească în proiecte sportive de anvergură.
„Am cerut toate sumele încasate de clubul lui Rotaru din 2013 până în prezent. Aici mă refer la drepturi TV, sponsori, transferuri, bilete, abonamente și orice altă cale de a atrage bani. Va fi vorba despre minimum 40-50 de milioane de euro, la care se vor adăuga sumele de natura prejudiciului moral.
Faptul că CSU Craiova a capturat brandul și palmaresul în mod ilicit, folosindu-se de ele abuziv, a însemnat că FCU Craiova nu a mai putut, practic, trăi, tăindu-i-se toate canalele de venituri. Primul club a intrat în faliment, celălalt, creat în calitate de continuator, a ajuns în stare de concordat preventiv. S-a produs un blocaj financiar fatal. Dacă mă puteam folosi liber și nestingherit de toate aceste atribute, aș fi fost în altă situație. Aveam altă șansă să răzbesc în fotbal, nu?”, a declarat Adrain Mititelu, pentru GSP.
• Reacţia CS Universitatea Craiova după ce a pierdut procesul pentru palmares: „Aşteptăm motivarea”