Zinedine Zidane vrea cu orice preț să câștige titlul cu Real Madrid! Declarația fabuloasă făcută de tehnicianul francez: „Va fi ca turneul final de la un campionat mondial. Mai avem 11 finale de jucat!”

  • Publicat:

Real Madrid se află în luptă directă cu eterna rivală, FC Barcelona, pentru câștigarea titlului din acest sezon de La Liga. Astfel, Zinedine Zidane a oferit o declarație războinică înainte ca echipa madrilenă să dispute primul meci oficial post-panemic.

„Galacticii” o vor întâlni duminică seară pe Eibar, de la ora 20:30, în etapa 28 din La Liga.

Declarația fabuloasă făcută de Zinedine Zidane

Tehnicianul francez susține că cele 11 partide pe care le mai are de disputat Real Madrid, în acest sezon de campionat, vor reprezenta mai multe „finale”.

„Mai avem 11 finale de jucat, vom face totul pentru a deveni campioni. Va fi ca turneul final de la un campionat european sau unul mondial, iar mulţi dintre jucătorii mei ştiu cum să joace astfel de partide decisive”, a declarat Zinedine Zidane, la conferința de presă care a precedat partida cu Eibar.

Zidane este de părere că noua regulă, care permite echipelor să efectueze cinci schimbări în timpul meciurilor, îi va avantaja pe jucători, deoarece vor avea șansa să intre pe teren și fotbaliști mai puțin utilizați.

„Trăim nişte vremuri ciudate, dar orice ar fi ne bucurăm că putem juca din nou fotbal. Nu ştiu ce să cred despre numărul de schimbări, cei mai fericiţi sunt jucătorii, că pot avea mai multe şanse să intre”, a mai spus Zidane.

Zinedine Zidane a încercat să gătească

Până acum, Zidane a strâns 131 de succese la Real Madrid și a suferit 26 de eșecuri, în timp ce 42 de meciuri s-au încheiat la egalitate. Înaintea partidei cu Eibar, francezul a oferit o declarație amuzantă, dezvăluind ce a făcut în perioada în care fotbalul a fost sistat: „Noi am stat acasă, ca toată lumea. Am încercat să gătesc, dar a fost o catastrofă, aşa că am rămas la fotbal”.

Real Madrid se află pe poziția a doua din La Liga, cu 56 de puncte obținute, la cinci lungimi distanță de liderul FC Barcelona.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele