Zidane i-a „iertat” pe Real Madrid de 24 de milioane de euro! „A renunțat la bani, așa cum a făcut-o și ca jucător”

Redactor:
Marius Hutu
Zidane i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Triplu câștigător al Ligii Campionilor ca antrenor, Zinedine Zidane a dispărut pentru moment din peisajul fotbalului, după ce a renunțat la contractul cu Real Madrid. Cotidianul spaniol Marca susține că francezul ar fi putut încasa 24 de milioane de euro în următorii 2 ani pe Bernabeu, dar acest lucru a contat prea puțin pentru „Zizou”, campion mondail cu Franța în 1998

Conform postărilor pe rețelele de socializare, Zidane se odihnește împreună cu familia. „A vrut să se deconecteze, să-și recupereze puterea. El a simțit că era timpul să părăsească banca tehnică și să se gândească la alte lucruri”, a susținut Marca.

„Zizou” mai avea 2 ani de contract ca antrenor cu Real Madrid, pentru care ar fi urmat să primească 24 de milioane de euro. „A renunțat la bani, așa cum a făcut-o și ca jucător (n.r. Zidane s-a retras din activitate de la Real Madrid în 2006, deși mai avea un an de contract). Atunci a renunțat la 6 milioane de euro, acum la câte 12 milioane pe sezon. Este filosofia vieții sale și când a văzut că anumite condiții din jurul lui nu erau cele mai bune, a decis să-și încheie mandatul ca antrenor al echipei după 2 ani și jumătate. Zidane a văzut probleme”, a precizat cotidianul spaniol.

„Zizou” știa cazul lui Cristiano Ronaldo în detaliu și chiar dacă Florentino Perez a încercat o zi întreagă să-l convingă să-și reconsidere poziția, starul francez a rămas ferm pe poziție. „Ideea lui a fost și este încă să scape puțin competițiile de fotbal și să nu se accepte nicio altă ofertă. Nu este obiectul lui principal în acest moment. Așa cum a arătat, banii nu contează”, a concluzionat Marca.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele