Zidane, declarație total surprinzătoare despre Bale. Ce decizie a luat „Zizou” în privința galezului

Autor: Dan Mirea Publicat: 12 Aug. 2019, 13:37 Actualizat: 12 Aug. 2019, 13:37 Fotbal Extern
Zidane, declarație total surprinzătoare despre Bale. Ce decizie a luat „Zizou” în privința galezului

Real Madrid a disputat, duminică, un meci amical cu AS Roma, scor 2-2 (4-5, după loviturile de departajare), iar antrenorul spaniolilor, Zinedine Zidane, a vorbit despre viitorul lui Gareth Bale și al lui James Rodriguez.

Destinația următoare a celor doi este incertă, presa internațională speculând că Zidane încearcă să scape de cei doi fotbaliști ofensivi în această perioadă. Mai mult, despre Gareth Bale, Zidane chiar recunoștea, pe 21 iulie, că vrea să îl transfere la o altă echipă: „Să vedem, dacă pleacă mâine, e cu atât mai bine. Sper că este iminent pentru toată lumea și la fel și pentru el. Clubul discută cu echipa unde el poate juca și asta facem noi”.

Totuși, Zidane pare că a revenit la sentimente mai bune față de Bale, spunând că se bazează pe acesta, însă orice este posibil până la finaul lunii, când perioada de transferuri se va încheia.

„James și Bale sunt parte din lotul nostru. Ambii sunt legitimați, dar orice se poate întâmpla, iar eu, ca antrenor, trebuie să mă bazez pe ei. Mă bazez pe ei 100%. James nu a fost în lot recent, dar acest lucru se poate schimba”, a declarat Zinedine Zidane, duminică, după meciul cu AS Roma.

Gareth Bale a evoluat timp de jumătate de oră în meciul amical cu AS Roma, în timp ce James Rodriguez nu a făcut parte din lot.

James Rodriguez s-a întors la Real Madrid în aceaastă vară, după un împrumut de două sezoane la Bayern Munchen. Deși s-a zvonit că fotbalistul din Columbia ar putea ajunge la Napoli sau Atletico Madrid, iar Gareth Bale în China, la Jiangsu Suning, mutările nu s-au oficializat până în prezent, iar Zidane pare forțat să se bazeze pe ei în continuare în cazul în care nu se vor concretiza mutările.

Real Madrid va debuta în noua ediție de campionat din Spania, sâmbătă, de la ora 18:00, pe terenul lui Celta Vigo.

 

Autor: Dan Mirea Publicat: 12 Aug. 2019, 13:37 Actualizat: 12 Aug. 2019, 13:37 Fotbal Extern
Pe aceeași temă
Ce a scris Elodia în ultimul SMS trimis către Cioacă!
Ce a scris Elodia în ultimul SMS trimis către Cioacă!
VIDEO Momentul dramatic în care şoferul unui TIR moare
salvând viaţa altui bărbat
VIDEO Momentul dramatic în care şoferul unui TIR moare salvând viaţa altui bărbat
CE TRAGEDIE! A fost gasit MORT. Toate Romania il PLANGE
CE TRAGEDIE! A fost gasit MORT. Toate Romania il PLANGE
Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina
Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina
BOMBA MOMENTULUI: Neymar ar putea ajunge la Barcelona in iarna! Detaliul care face mutarea tot mai evidenta! Anuntul momentului in Spania
BOMBA MOMENTULUI: Neymar ar putea ajunge la Barcelona in iarna! Detaliul care face mutarea tot mai evidenta! Anuntul momentului ...
ULTIMA ORA! A murit un mare roman! Ce tragedie, familia este in stare de soc
ULTIMA ORA! A murit un mare roman! Ce tragedie, familia este in stare de soc
În sfârșit ceva care nu afectează fluența. A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții”
În sfârșit ceva care nu afectează fluența. A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții”
Val de tâlhării
violente la Alexandria. Trei femei au fost atacate, prădate sau abuzate sexual într-o singură seară. Infractorii sunt încă liberi
Val de tâlhării violente la Alexandria. Trei femei au fost atacate, prădate sau abuzate sexual într-o singură seară. ...
CUTREMUR total: Guvernul Orban începe să taie. Cine nu-şi va primi salariile începând de...
CUTREMUR total: Guvernul Orban începe să taie. Cine nu-şi va primi salariile începând de...
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. Surpriza ULUITOARE a venit a doua zi
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. ...
Dezvăluiri şocante făcute de Gabi Tamaş. Fostul fundaş de la FCSB a comis-o şi i-a surprins pe toţi:
Dezvăluiri şocante făcute de Gabi Tamaş. Fostul fundaş de la FCSB a comis-o şi i-a surprins pe toţi: "Ce am făcut? ...
Radu Tudor, avertisment pentru România: Rusia destabilizează grav bazinul Mării Negre
Radu Tudor, avertisment pentru România: Rusia destabilizează grav bazinul Mării Negre
România - Suedia, ULTIMA ORĂ! Anunțul făcut în urmă cu scurt timp
România - Suedia, ULTIMA ORĂ! Anunțul făcut în urmă cu scurt timp
Urina: de câte ori e normal urinezi pe zi
Urina: de câte ori e normal urinezi pe zi
Rares Bogdan o face PRAF pe Viorica Dancila! INCREDIBIL ce a putut sa spuna despre fostul premier
Rares Bogdan o face PRAF pe Viorica Dancila! INCREDIBIL ce a putut sa spuna despre fostul premier
Ginerele lui Gigi Becali, prima reacție după vestea că Teodora este însărcinată
Ginerele lui Gigi Becali, prima reacție după vestea că Teodora este însărcinată
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea a avut parte de o SURPRIZĂ extrem de neplăcută. Cazul a ajuns la Curtea Supremă
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea ...
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
ROMÂNIA – SUEDIA SCOR LIVE – A început la Pro TV live STREAM
ROMÂNIA – SUEDIA SCOR LIVE – A început la Pro TV live STREAM
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
Laurenţiu Duţă, operat de urgenţă după ce o furculiţă din plastic i-a perforat esofagul: „Situaţia putea fi mai gravă“
Laurenţiu Duţă, operat de urgenţă după ce o furculiţă din plastic i-a perforat esofagul: „Situaţia putea fi mai gravă“
Gripa afectează mult mai multe state anul acesta
Gripa afectează mult mai multe state anul acesta