VIDEO | Constantin Nica, autogol la prima atingere a balonului: "Chiar şi el pare surprins de ceea ce a făcut"

23 nov 2014 4231 afişări Fotbal Extern
VIDEO | Constantin Nica, autogol la prima atingere a balonului: "Chiar şi el pare surprins de ceea ce a făcut"

Constantin Nica, internaţional român în vârstă de 21 de ani, a plecat de la Dinamo în cautarea gloriei din campionatele din străinătate, dar până în momentul de faţă nu pare să o fi găsit. În minutul 77 al partidei dintre Cesena şi Sampdoria, la prima atingere a balonului, fundaşul a marcat un autogol, egalând situaţia pe tabelă (1-1), după ce Lucchini deschisese scorul în minutul 60. Fanii au reacţionat imediat la gafa acestuia: "Chiar şi Nica pare surprins de ceea ce a făcut", au comentat aceştia.

Autogolul acestuia poate fi urmăriti AICI, la fel şi reacţia fundaşului care în 2013 s-a transferat în campionatul italian. Meciul dintre Sampdoria şi Cesena s-a încheiat 1-1, astfel că autogolul lui Nica i-a privat pe cei de la Cesena de trei puncte importante.

"Este un vis devenit realitate! Voi face tot posibilul să îmi ajut coechipierii", declara Constantin Nica la începutul lunii iulie, când era transferat de la Dinamo la Atalanta. Cei din urmă l-au împrumutat în doar câteva săptămâni la Cesena pe o perioadă de un an, oferindu-i acestuia şansa să evolueze mai mult şi să crească.

2 - două meciuri a jucat Nica în tricoul echipei naţionale a României

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.