Victor Osimhen, decizie de ultim moment! Unde urmează să evolueze golgheterul lui Napoli în noul sezon

Redactor:
Florin Cozma
Victor Osimhen, decizie de ultim moment! Unde urmează să evolueze golgheterul lui Napoli în noul sezon
  • Publicat:

Atacantul nigerian în vârstă de 24 de ani, Victor Osimhen, care a intrat în istoria lui Napoli după ce formația de lângă Vezuviu a reuşit performanţa de a câștiga titlul sezonul trecut în Serie A, a luat o decizie cu privire la viitorul său în fotbal. Se pare că el va rămâne în continuare la Napoli, echipa antrenată de Rudi Garcia.

Victor Osimhen își prelungește contractul cu Napoli

Conform celor de la SkySport, citați de către Sports Zone, vârful nigerian care a pus umărul la spectaculoasa realizare a napoletanilor își va prelungi angajamentul până în vara anului 2026.


Potrivit noului contract, Victor Osimhen ar putea câștiga chiar și 12 milioane de euro în fiecare an petrecut la campioana Italiei. Salariul acestuia ar urma să fie de 9 milioane de euro, la care se pot adăuga 3 milioane sub formă de bonusuri (un milion dacă Napoli se va califica în Champions League și în sezonul viitor + două milioane dacă napoletanii vor triumfa din nou în Serie A). Totodată, în contractul atacantului african va fi introdusă și o clauză de reziliere uriașă, de 150 de milioane de euro.

Victor Osimhen, cotat la 120 de milioane de euro, omul de gol al napoletanilor

Jucătorul și-a început cariera la Ultimate Strikers Academy, din Lagos (Nigeria), iar în 2017 a fost transferat pentru 3,5 milioane de euro de VFL Wolfsburg. A urmat o perioadă în care a evoluat sub formă de împrumut la Charleroi, fiind transferat definitiv la gruparea belgiană un an mai târziu.

Victor Osimhen a ajuns la Napoli în toamna anului 2020, după un transfer de la Lille, pentru care italienii au plătit 75 de milioane de euro. Pe parcursul anilor petrecuți la echipa la care Maradona a făcut istorie, nigerianul a evoluat în 101 meciuri pentru actuala campioană a Italiei, în care a reușit să marcheze de 59 de ori și să ofere 14 pase decisive.

Cel mai important sezon al său la Napoli este, fără discuții, cel recent încheiat, în care a format o pereche letală alături de celălalt fotbalist exponențial al napoletanilor, Khvicha Kvaratskhelia .

Atacantul a reușit 31 de goluri și 5 pase de gol în cele 39 de partide în care a evoluat, punând serios umărul la titlul câștigat de echipa sa după o pauză de 33 de ani. În urma reușitelor din sezonul recent încheiat, Victor Osimhen a câștigat titlul de golgheter în Seria A, cu 26 de goluri marcate, singurul care a mai reușit să depașească borna de 20 de goluri fiind Lautaro Martinez, jucătorul celor de la Inter Milano.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…