Vasile Miriuță, șocat de modul în care a fost dat afară de la Kisvarda: „Nu mi s-a mai întâmplat niciodată în România”

Vasile Miriuță, șocat de modul în care a fost dat afară de la Kisvarda:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Miriuţă a dezvăluit, joi, motivul plecării sale de pe banca tehnică a echipei din Ungaria, Kisvarda. Se pare că la mijloc a fost o neînţelegere cu patronul clubului, care a intrat în vestiarul jucătorilor pentru a le da indicaţii, lucru ce l-a deranjat pe Miriuţă.

Patronul lui Kisvarda, Attila Revesz a intrat, la pauza meciului Kisvarda – Ujpest, scor 2-0, în vestiar, peste elevii lui Miriuţă, cu scopul de a-i certa, acest gest deranjându-l pe tehnician.

„Lucrul pentru care am plecat nu mi s-a mai întâmplat niciodată în România. Am avut un meci cu Ujpest şi la pauză îi dădeam indicaţii lui Gicu Grozav, şi am văzut că strigă cineva în vestiar. Am crezut că se bat ăştia ai mei. Era patronul echipei, îl certa pe unul. Şi când m-am întors, i-am zis: ”Attila, ai venit cu prima dublă, ai mai adus nişte bani la băieţi? Te rog să părăseşti vestiarul , pentru că în afară de mine, staff şi jucători, nu are cine să caute în vestiar”. Mi-a zis „Bine”, iar de atunci comunicarea între mine şi el a fost doar prin mail-uri. La ultimul meci, am pus un bodyguard la uşă, i-am zis să nu intre nici mama. M-a sunat a doua zi şi mi-a spus că nu mai putem continua”, a povestit la Digisport, Vasile Miriuţă.

Ungurii au luat decizia, săptămâna trecută, de a-l demite pe Miriuţă de pe banca tehnică a Kisvardei, după ce relaţiile dintre tehnician şi patronul formaţiei s-au degradat.

Vasile Miriuţă a ajuns pe banca tehnică a Kisvardei, în iunie, după ce a părăsit FC Hermannstadt.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen