Acasa » Fotbal Extern » Universitatea Craiova, meci pentru istorie, cu Hapoel Beer Sheva. Pentru prima dată, oltenii sunt aproape de grupele unei competiţii europene

Universitatea Craiova, meci pentru istorie, cu Hapoel Beer Sheva. Pentru prima dată, oltenii sunt aproape de grupele unei competiţii europene

Universitatea Craiova, meci pentru istorie, cu Hapoel Beer Sheva. Pentru prima dată, oltenii sunt aproape de grupele unei competiţii europene

Universitatea Craiova joacă în seara aceasta, de la ora 20.30, pe stadionul „Municipal” din Severin, prima manşă a play-off-ului Conference League, contra vicecampioanei Israelului, Hapoel Beer Sheva.

Pentru prima dată în istorie, de la introducerea formatului cu grupe în cupele europene, formaţia din Bănie este în această fază, la o singură dublă de accederea în grupe.

Universitatea Craiova este la a şasea participare consecutivă în cupele europene şi o singură dată în cele cinci aventuri anterioare a trecut două tururi preliminare.

Universitatea Craiova, meci pentru istorie, cu Hapoel Beer Sheva. Pentru prima dată, oltenii sunt aproape de grupele unei competiţii europene

Unicul parcurs mai consistent al Universităţii Craiova în cupele europene a fost în 2019, când, cu Cornel Papură pe banca tehnică, oltenii au trecut de azerii de la Sabail (3-2 şi 3-2) şi de ungurii de la Honved Budapesta (0-0 şi 3-1, la lovituri de departajare), dar s-au oprit în faţa lui AEK Atena (0-2 în Bănie şi 1-1 la Atena). Atunci însă, Ştiinţa a început încă din primul tur preliminar al Europa League şi a fost eliminată înaintea play-off-ului.

Celelalte patru aventuri europene ale alb-albaştrilor au însemnat eliminarea subită. În 2017 şi 2018, Universitatea Craiova n-a emis pretenţii, dar a pierdut onorabil în faţa coloşilor AC Milan (0-1 şi 0-2) şi RB Leipzig (1-3 şi 1-1), dar în 2020 şi 2021, anii marcaţi de pandemie, s-au întâmplat ruşinile Lokomotiv Tbilisi (1-2, unică manşă) şi KF Laci (0-1 şi 0-0).

În acest sezon, formaţia din Bănie a început din turul 2 preliminar al Conference League şi le-a eliminat pe Vllaznia Shkoder (Albania, 1-1 şi 3-0) şi Zorya Lugansk (Ucraina, 0-1 şi 3-0). De fiecare dată, oltenii au disputat manşa secundă pe teren propriu şi de fiecare dată s-au impus la scor. De altfel, în toate cele patru duble în urma cărora a obţinut calificarea în faza următoare, cu Sabail, Honved, Vllaznia şi Zorya, Universitatea Craiova a avut ocazia de a disputa returul pe teren propriu şi de fiecare dată s-a jucat cu spectatori, pe „Ion Oblemenco”.

O singură dată oltenii n-au reuşit să obţină calificarea când au jucat returul la Craiova şi cu spectatori în tribune, cu RB Leipzig, dar nici atunci nu au pierdut, scor 1-1. De această dată, prima manşă se joacă în România, dar nu pe „Ion Oblemenco”, stadion care în această perioadă se pregăteşte să organizeze un festival de muzică. Ca şi în 2017, cu AC Milan, Universitatea Craiova joacă turul pe arena „Municipal” din Severin.

Parteneri
Cea mai nebună stradă! Oamenii se leagă de stâlpi să nu cadă
Mediafax
Motivul ULUITOR pentru care Vlad Verdeș și-a ucis tatăl. Ce se află în spatele crimei din Piatra Neamț
Cancan.ro
Nopți albe în nordul Capitalei din cauza avioanelor. CNAB: „Aeroportul Băneasa are program de 24 de ore”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Andreea Marin în costum de baie din două piese. Vedeta a slăbit enorm! Fanii nu au văzut-o niciodată așa dezgolită
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Dube de marfă care accelerează ca mașinile sport. VAN-uri și microbuze cu sute de cai putere și performanțe surprinzătoare
Promotor.ro