Unde a ajuns să joace cunoscutul fotbalist la nunta căruia nu a mers niciun coechipier

Unde a ajuns să joace cunoscutul fotbalist la nunta căruia nu a mers niciun coechipier
Foto: Profimedia, 20.01.2025
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul portar al lui Real Madrid și Paris Saint-Germain, Keylor Navas, a dispărut de pe radarul fotbalului european de când a părăsit formația pariziană. Acum goalkeeperul costarican este foarte aproape să ajungă în Argentina, iar la nunta sa nu a mers niciun fost coechipier.

Navas este foarte aproape de un transfer în Argentina și a ajuns la un acord de principiu cu formația care dorește să îl aibă în lot, după ce a jucat timp de mulți ani la echipe din Spania și Franța, care l-au avut în vizor după evoluția spectaculoasă de la Campionatul Mondial din 2014, găzduit de Brazilia.

Unde a ajuns să joace Keylor Navas, cunoscutul fotbalist la nunta căruia nu a mers niciun coechipier

Keylor Navas a rămas fără echipă de când s-a despărțit de PSG, la finalul sezonului trecut. Portarul costarican a jucat timp de cinci sezoane sub contract cu formația pariziană și a fost transferat în 2019 de la Real Madrid pentru 15 milioane de euro. Deși era privit ca o opțiune sigură de gruparea din capitala Franței, Navas a pierdut locul de titular în fața tânărului italian Gianluigi Donnarumma, iar costaricanul a fost lăsat pe bancă. În 2022, PSG l-a împrumutat pe portar în Premier League, la Nottingham Forest, echipă nou-promovată la acel moment. După doar un sezon jucat pentru „pădurari”, Navas s-a întors la Paris, dar tot ocupa postul de rezervă.

Acum, goalkeeperul în vârstă de 38 de ani este pe cale să semneze un contract cu formația argentiniană Newell’s Old Boys. Navas a ajuns la un acord verbal cu argentinienii pentru a semna o înțelegere valabilă pentru un singur sezon, potrivit cotidianului spaniol Marca.

Navas este căsătorit cu Andrea Salas. Cei doi s-au căsătorit în anul 2015, iar evenimentul a fost considerat „nunta anului” în Costa Rica. La nunta goalkeeperului costarican nu a mers niciun fost coechipier al vreunei formații la care a evoluat.

Cine este Keylor Navas

Keylor Navas este un portar costarican ce s-a remarcat prin evoluțiile sale alături de naționala țării sale la Campionatul Mondial din 2014, găzduit de Brazilia. După CM, Navas a atras atenția mai multor echipe mari din Europa, iar Real Madrid a fost cea care a obținut semnătura goalkeeperului, madrilenii au plătit 10 milioane de euro lui Levante pentru a îl aduce pe „Santiago Bernabeu” ca un înlocuitor pentur legendarul Iker Casillas, care era tras pe „linie moartă” de Florentino Perez.

Navas a jucat timp de cinci sezoane pentru Real Madrid, alături de care a cucerit un campionat și Liga Campionilor de trei ori consecutiv. Aducerea lui Thibaut Courtois pe „Bernabeu” l-a trecut pe costarican pe banca de rezerve, iar în cele din urmă a decis să plece de la formația madrilenă și astfel a ajuns la Paris Saint-Germain.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Cagliari a făcut anunțul! Decizia luată în cazul lui Florinel Coman
Cagliari a făcut anunțul! Decizia luată în cazul lui Florinel Coman
Victor Dorobanțu, roman care joacă în “Wednesday
Victor Dorobanțu, roman care joacă în “Wednesday", vorbește în premieră despre iubita sa: “M-a abordat ea pe mine, pe social…
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Verdict indubitabil: s-a aflat de ce Taison a fost eliminat în PAOK - FCSB 1-2! A stârnit furie:
Verdict indubitabil: s-a aflat de ce Taison a fost eliminat în PAOK - FCSB 1-2! A stârnit furie: "Au auzit…
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat în televiziune. Multi nu au recunoscut-o!
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat în televiziune. Multi nu au recunoscut-o!
Un val de aer arctic se îndreaptă spre România. Aniciclonul aduce ger năprasnic şi ninsori, inclusiv la Bucureşti
Un val de aer arctic se îndreaptă spre România. Aniciclonul aduce ger năprasnic şi ninsori, inclusiv la Bucureşti
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Iancu Guda:
Iancu Guda: "Avem cea mai mare crestere de salarii din UE". Câţi bani din salariu pierd românii din cauza inflaţiei
Nu avem timp să oprim asteroidul în drum spre Pământ! Impact colosal
Nu avem timp să oprim asteroidul în drum spre Pământ! Impact colosal
Ionuţ Nedelcearu s-a mutat în Rusia, iar iubita lui a întors toate privirile! Apariţie de senzaţie a fostei atlete, de Valentine’s Day
Ionuţ Nedelcearu s-a mutat în Rusia, iar iubita lui a întors toate privirile! Apariţie de senzaţie a fostei atlete, de…
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
ITP 2025 în România. Obligatoriu pentru românii care au mașini cu o vechime între 3 și 10 ani
ITP 2025 în România. Obligatoriu pentru românii care au mașini cu o vechime între 3 și 10 ani
Andreea a fost găsită moartă în casă, la 30 de ani. Înainte de tragedie, românca a mers la spital și acuza amețeli și dureri de cap. Care a fost, de fapt, cauza morții
Andreea a fost găsită moartă în casă, la 30 de ani. Înainte de tragedie, românca a mers la spital și…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Cătălin Zisu a fost dus la DNA . Generalul a fost plasat de procurorii anticorupţie sub control judiciar pe cauţiune în valoare de un milion de lei
Cătălin Zisu a fost dus la DNA . Generalul a fost plasat de procurorii anticorupţie sub control judiciar pe cauţiune…
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Fizioterapeutul tricolorilor din Generaţia de Aur, Victor Hexan, vine duminică, la X Factor. Cristi Chivu, decide cu juraţii
Fizioterapeutul tricolorilor din Generaţia de Aur, Victor Hexan, vine duminică, la X Factor. Cristi Chivu, decide cu juraţii
×