Un star al lui Manchester United se cere la Real Madrid! Agenții jucătorului au făcut deja primul pas

Redactor:
Daniel Anghel
Un star al lui Manchester United se cere la Real Madrid! Agenții jucătorului au făcut deja primul pas
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferat la începutul acestui an la Manchester United, unde a ajuns la schimb cu armeanul Mkhitaryan, ajuns la Arsenal, chilianul Alexis Sanchez (29 de ani) nu este mulțumit de relația pe care o are cu antrenorul formației de pe Old Trafford, Jose Mourinho, și se gândește deja la plecare.

Potrivit jurnalistului Josep Pedrerol, starul trecut pe la FC Barcelona a fost propus de agenții săi la rivala catalanilor, Real Madrid. În prezent, acesta încasează nu mai puțin de 23 de milioane de euro pe an de la Manchester United, cu care mai are contract până în vara anului 2022.

47 de goluri și 36 de pase decisive în 141 de partide sunt cifrele lui Alexis Sanchez în tricoul celor de la Barcelona, pentru care a evolat între 2011 și 2014, și alături de care a câștigat un titlu de campion, două Cupe ale Spaniei și o Supercupă. 55 de milioane de euro este cota de piață a jucătorului, potrivit Transfermarkt.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup