Internaționalul român Ianis Hagi a spus care este transferul care i-ar revitaliza cariera, dezvăluind numele echipei unde este dorit insistent de fani.
Ianis Hagi este, din nou, erou la Rangers, după ce a avut prestații bune și foarte bune, din momentul în care a fost reprimit la prima echipă.
Prestațiile excelente ale lui Ianis Hagi din ultimele meciuri l-au readus în centrul atenției pe internaționalul român legitimat la Rangers. Reputatul jurnalist italian Gianluca Din Marzio i-a luat un interviu, iar „tricolorul” a rememorat perioada superbă pe care a traversat-o la Fiorentina.
„Cele 18 luni petrecute la Fiorentina au fost cruciale pentru creșterea mea. Am jucat doar două meciuri la prima echipă, însă am învățat foarte multe din acea experiență. Am reușit să înțeleg cine sunt și am avut o relație bună cu suporterii.
Fanii de acolo încă îmi scriu și îmi cer să mă întorc. Dacă mă gândesc la asta? Sunt fericit acum la Glasgow, iubesc Rangers și am câștigat multe trofee aici. În fotbal nu se știe niciodată. Florența va avea mereu un loc aparte în inima mea”, a spus Ianis Hagi.
În vara anului 2016, FC Viitorul îl ceda la Fiorentina pe Ianis Hagi în schimbul a 2 milioane de euro. A fost folosit mai mult la echipa de tineret, motiv pentru care Gică Hagi l-a răscumpărat în iarna lui 2018.
Ianis Hagi a povestit cum decurgeau lucrurile la Fiorentina și de ce consideră că și-a ridicat mult nivelul de joc la formația italiană.
„Echipa aceea era plină de talent, 15 jucători evoluau la echipele naționale. Pe postul meu, între mijlocaș ofensiv și lateral, mai jucau Ilicic, Zarate, Bernardeschi și Borja Valero.
Ilicic a fost fenomenal, unul dintre cei mai buni cu care am jucat vreodată: talent pur, viziune, control. Să-l văd în fiecare zi a fost un privilegiu.
Cu Zarate rămâneam de multe ori după antrenamente ca să executăm lovituri libere. Ne provocam de 2-3 ori pe săptămână. El avea 30 de ani, eu 17.
Evident că am învățat să lovesc mingea datorită tatălui meu, dar cu Zarate am perfecționat tehnica. În medie, din zece lovituri libere marcam nouă goluri.
Permanent voia să mă provoace. Într-o zi i-am spus: «Mauro, este a patra zi la rând în care executăm lovituri libere». Iar el mi-a răspuns: «Nu contează, vii și te perfecționezi». De aceea am crescut la Fiorentina: erau jucători excelenți, dar mai ales oameni grozavi”, a mai declarat Ianis Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER