Titlul de „mare învins” merge la… Nikola Kalinic! Gestul prin care croatul a pierdut șansa medaliei la Campionatul Mondial

Titlul de
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Nikola Kalinic (30 de ani) a refuzat să intre din postura de rezervă în meciul Nigeria, din faza grupelor a Campionatului Mondial, iar selecționerul Croației a decis să-l excludă din lot. Atacantul are toate motivele să regrete evenimentul, mai ales după ce coechipierii săi au ajuns până în ultimul act din Rusia.

Kalinic a părăsit prematur Rusia, deși Croația este una dintre cele două norocoase care vor părăsi competiția în ultima zi, pe 15 iulie. Gestul din primul meci al fazei grupelor constituie, poate, cel mai mare regret din cariera sa de jucător. În prima partidă de la Campionatul Mondial, Croația avea un scor liniștitor împotriva Nigeriei, 2-0, după un autogol al lui Etebo, minutul 32, și o reușită al lui Modric din penalty, în minutul 71. În minutul 85, selecționerul Zlatko Dalic se întoarce spre banca de rezerve, din dorința de a da încredere altor fotbaliști, dar și pentru a păstra titularii cât mai proaspeți.

Antrenorul decide să-l trimită în teren pe Nikola Kalinic. Atacantul lui AC Milan nu a văzut această decizie ca pe o șansă prin care poate demonstra că merită să joace. A decis să-l sfideze pe Dalic și a refuzat să fie „roata de rezervă” a echipei. După meci, selecțioerul l-a sfidat la rându-i pe Kalinic și l-a scos din lot.

Nikola nu a vrut să intre. I-am spus să se echipeze, dar mi-a transmis că nu este pregătit. Nu a fost pregătit nici în meciul amical cu Brazilia, iar ieri a refuzat să se antreneze. Am nevoie de oameni pregătiți și gata să se dedice Croației. Se va întoarce în Croația” , declarase  Zlatko Dalic, după duelul cu Nigeria.
 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen