Zicu l-a dat pe spate cu talentul său pe unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie!** Are ofertă clară dintr-un campionat puternic

  • Publicat:
  • Actualizat:

Iansi Zicu se bucură de foarte multă apreciere în Bulgaria, acolo unde a reușit să marcheze 13 goluri pentru ȚSKA, fiind golgheterul campionatului. Evoluțiile foarte bune, încununate cu goluri, au atras atenția mai multor cluburi, astfel că sunt șanse mici ca anul 2012 să-l mai prindă în Bulgaria.

Pe lângă oferta de Pohang Steelers de 1.4 milioane de dolari, ȚSKA a mai primit o propunere de 1.5 milioane de euro din partea rușilor de la Rostov, echipă antrenată de fostul mare fotbalist bulgar Hristo Stoichkov.

„Am primit o ofertă de la Rostov pentru Ianis Zicu. Eu aș vrea în jur de 1.6 milioane de dolari. Ar însemna ceva mai mult decât oferta primită din Coreea de Sud. În orice caz, rușii ne-au transmis că au bani”,
a recunoscut Borisov, patronul lui ȚSKA.

Hristo Stoichkov este cel care a insistat foarte mult pentru fostul jucător al lui Poli, fiind impresionat de talentul și inspirația acestuia în fața porții. Fostul jucător al Barcelonei este de părere că Zicu poate pune serios umărul la salvarea echipei de la retrogradare, Rostov fiind implicată în play-out-ul campionatului Rusiei. La Rostov, Zicu s-ar întâlni cu Răzvan Cociș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara

Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani

Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen