Valentin Cojocaru, show în Polonia! Românul și-a salvat echipa de două ori și a închis poarta într-o victorie uriașă

Cristian Hitruc
SURSĂ: Profimediaimages 19.10.2026

Valentin Cojocaru (31 de ani) a avut o nouă prestație excelentă în poarta celor de la Pogon Szczecin, în victoria pe care echipa lui a obținut-o în deplasare, scor 1-0, pe terenul celor de la GKS Katowice.

Portarul român, care a făcut parte și din planurile lui Gică Hagi pentru meciurile din septembrie și octombrie, a intervenit decisiv de două ori în prima repriză și și-a ajutat echipa să obțină toate cele trei puncte din această dispută.

Cojocaru, decisiv în Polonia. A făcut show în victoria cu Katowice

Valentin Cojocaru nu a avut parte de o misiune ușoară și a fost pus la încercare încă din primele minute ale partidei cu Katowice. În minutul 7, portarul român a respins un șut expediat de Borja Galan, după o centrare foarte bună venită din partea dreaptă.

După alte șapte minute, portarul celor de la Pogon a intervenit din nou, de data aceasta la execuția lui Kacper Lukasiak. Astfel, cele două parade reușite de Valentin Cojocaru au împiedicat-o pe GKS Katowice să deschidă scorul, iar Pogon a putut să își asigure victoria și toate cele trei puncte din această dispută.

Cele două parade au împiedicat-o pe GKS Katowice să deschidă scorul și au menținut echilibrul pe tabelă. Gazdele au mai încercat să găsească drumul spre poartă până la pauză, însă defensiva oaspeților a rezistat.

Golul victoriei, marcat după pauză

Pogon Szczecin a reușit să dea lovitură chiar după pauză, în minutul 51. Atunci, Attila Szalai a trimis o pasă lungă spre Jordi Sanchez, iar atacantul care a scăpat singur cu portarul nu a ezitat și a înscris pentru 1-0.

Mai mult de atât, oaspeții au avut șansa să-și majoreze avantajul de pe tabela de marcaj, dar nu au mai reușit să fructifice ocaziile pe care le-a avut. În schimb, compartimentul defensiv a funcționat foarte bine, iar Valentin Cojocaru a păstrat poarta intactă până la finalul meciului.

De menționat este că Valentin Cojocaru a încheiat al doilea meci consecutiv fără gol primit, după victoria pe care echipa lui a obținut-o în fața celor de la Korona Kielce, scor 2-0.

Cum arată cariera lui Valentin Cojocaru

Valentin Cojocaru și-a început drumul în fotbal la FCSB, după care a mai evoluat în Italia, la Crotone și Frosinone, dar și în Cipru, la Apollon Limassol.

De-a lungul anilor, portarul român a mai evoluat pentru echipe precum Viitorul Constanța, FC Voluntari, sau pentru ucrainienii de la Dnipro.

Valentin Cojocaru a ajuns în Belgia, la OH Leuven, în 2022, iar în 2023 a fost împrumutat la Pogon Szczecin, în Polonia, club care a ales să îl transfere definitiv în 2024.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Valentin Cojocaru este evaluat de platforma de specialitate Transfermarkt, la suma de 700.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]