Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Ungurii au dat verdictul despre Radu Drăguşin, după Arsenal – Tottenham 2-1

Ungurii au dat verdictul despre Radu Drăguşin, după Arsenal – Tottenham 2-1

Ungurii au dat verdictul despre Radu Drăguşin, după Arsenal - Tottenham 2-1
SURSĂ Profimediaimages 16.01.2025

Ungurii au dat verdictul despre Radu Dragușin după meciul dintre Arsenal și Tottenham, încheiat cu scorul de 2-1, în etapa cu numărul 21 din Premier League.

Internaționalul român a fost titularizat din nou de antrenorul Ange Postecoglou, dar nu a reușit să își ajute echipa să evite înfrângerea.

Ce scriu ungurii despre Radu Drăgușin

Cu Micky van de Ven și Cristian Romero în continuare accidentați, Radu Drăgușin a fost titularizat din nou la Tottenham de către antrenorul Ange Postecoglou. Internaționalul român a intrat în teren încă din primul minut și a fost integralist în partida pe care Spurs a pierdut-o în fața celor de la Arsenal, scor 2-1, în deplasare, în etapa cu numărul 21 din Premier League.

Ungurii au stat cu ochii pe meciul internaționalului român și au scris despre partida pierdută de trupa lui Ange Postecoglou dar și despre prestația lui Radu Drăgușin.

„Echipa lui Mikel Arteta nu a fost doborâtă de golul pe care l-a primit și a reușit egalarea în minutul 40. Nici Radu Drăgușin și nici Dominic Solange nu s-au dovedit a fi eficienți în fața lui Gabriel Magalhaes.

La doar câteva minute distanță, gazdele avea deja avantaj pe tabela de marcaj. Leandro Trossard a reușit să marcheze la finalul unui contraatac rapid. Scorul nu s-a schimbat în a doua repriză, deși a fost o luptă deschisă pe tot parcursul meciului”, scriu jurnaliștii de la sportal.hu.

Ce notă a primit Radu Drăgușin

Radu Drăgușin, titularizat în această partidă, a greșit la ambele reușite ale „tunarilor”. Fundașul român a pierdut duelul aerian cu Gabriel Magalhaes, la golul egalizator marcat de echipa lui Arteta.

Brazilianul a dat cu capul, mingea l-a lovit pe Solanke, iar apoi a intrat în poartă. Românul a greșit și la golul lui Trossard.

Apărătorul lui Spurs a venit târziu în întâmpinare, iar belgianul a avut timp să șuteze perfect la colțul lung. La pauza meciului, Radu Drăgușin a fost notat cu 5 de site-ul football.london.

Britanicii de la Spurs Web au fost mai duri cu Radu Drăgușin și au decis să-i acorde nota patru pentru evoluția sa din derby-ul cu Arsenal.