Un celebru agent italian anunță transferul iminent care îi implică pe Inter și pe fotbalistul român: „Are nevoie să joace”

Un celebru agent italian anunță transferul iminent care îi implică pe Inter și pe fotbalistul român: „Are nevoie să joace”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Radu (24 de ani) va pleca de la Inter în cel mai scurt timp, a anunțat impresarul jucătorului român.

Portarul Ionuț Radu are unul dintre cele mai bogate „CV-uri” din fotbalul românesc, fiind legitimat la Inter, formație care se luptă pentru supremație în Serie A. Cu toate acestea, jucătorul nostru este nemulțumit de statutul de eternă rezervă, astfel că sunt șanse foarte mari ca el să se despartă de clubul italian chiar în vara acestui an.

Ionuț Radu nu are nicio șansă reală de a-i lua locul în teren veteranului Samir Handanovic, în vârstă de 37 de ani, care este titular indiscutabil între buturile lui Inter.

Ionuț Radu se pregătește să se despartă de Inter

Ionuț Radu va pleca de la Inter, conform anunțului făcut de impresarul său, Oscar Damiani, fost fotbalist de nivel înalt în anii ’70-’80.

Românul stă în umbra lui Samir Handanovici, care este prima opțiune a lui Inter, în ciuda faptului că fostul internațional sloven a ajuns la 37 de ani.

Ionuț Radu, în vârstă de 24 de ani, are nevoie de meciuri în picioare, astfel că își va căuta un nou club, conform anunțului făcut de impresarul său.

„Samir (n.r. – Handanovic, portarul titular al lui Inter) apără mereu foarte bine. Radu va pleca la o altă echipă pentru că la vârsta lui nu mai poate aștepta la nesfârșit să-i surâdă norocul”, a declarat Oscar Damiani, potrivit Sempreinter.

În acest sezon, Ionuț Radu a apărat într-un singur meci pentru Inter, în victoria cu 3-2 obținută în Cupa Italiei în fața lui Empoli. Românul a fost rezervă de 32 de ori în Serie A și de opt ori în Liga Campionilor, competiții în care nu a bifat nici măcar un minut pe teren.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×