Transferul lui Dennis Man la Fiorentina depinde de Botafogo. „O afacere mai puțin prestigioasă”

Alexandru Vălu
Transferul lui Dennis Man la Fiorentina depinde de Botafogo. „O afacere mai puțin prestigioasă”
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Posibilul transfer al lui Dennis Man la Fiorentina depinde de negocierile pe care șefii grupării „viola” le au cu un jucător brazilian ce evoluează la Botafogo. Fiorentina discută cu fotbalistul în vârstă de 24 ani, iar dacă tratativele nu vor da rezultate, conducerea echipei din Florența s-ar orienta spre jucătorul Parmei.

Fiorentina a încercat să îl transfere și pe Matias Soule, dar antrenorul Romei, Claudio Ranieri, a insistat ca jucătorul să rămână la gruparea capitolină.

Transferul lui Dennis Man depinde de negocierile cu Botafogo

Jurnaliștii din Italia scriu despre interesul Fiorentinei pentru Luiz Henrique, jucătorul lui Botafogo. Momentan negocierile sunt blocate din cauza pretențiilor financiare ridicate ale grupării braziliene, iar dacă Botafogo va menține aceleași cerințe, șefii formației „viola” s-ar orienta spre Dennis Man, jucătorul Parmei, potrivit laviola.it.

Parma cere 15 milioane de euro în schimbul lui Man, dar Fiorentina încearcă să mai reducă din prețul de transfer, în cazul în care afacerea cu Luiz Henrique va pica. Românul are avantajul cunoașterii fotbalului din Italia, mai ales că evoluează pentru gruparea emiliană de mai bine de trei ani.

Rămâne o chestiune de timp până când Fiorentina va decide pe cine să transfere în această iarnă, dar internaționalul român în vârstă de 26 de ani are un avantaj în fața brazilianului care a trecut și pe la Betis, în Spania.

Ce a spus Giovanni Becali despre posibila mutare a lui Man la Fiorentina

Ioan Becali a vorbit despre interesul manifestat de Fiorentina pentru aducerea lui Dennis Man. Dacă va ajunge la Florența, Man va fi al cincilea jucător român ce va îmbrăca tricoul echipei „viola”, după Marius Lăcătuș, Adrian Mutu, Ianis Hagi și Ciprian Tătărușanu.

„Nu cred ce spun ziarele. E Calciomercato și toate ziarele profită de aceste invenții. Îți dai seama cum e Calciomercato… Scrie și Di Marzio… Scriu toate. Visează și ei, dar, deocamdată, eu nu știu nimic. (n.r. deci, e fake news?) Poate să fie, să nu fie, dar eu, până nu văd, nu mai cred, sunt «Toma Necredinciosul». Așa cum citiți voi, citesc și eu. Când va fi ceva, voi anunța”, a declarat Giovanni Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
Cât costă o noapte la hotelul lui Cristiano Ronaldo din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania