Transferul lui Alex Mitriță la PAOK Salonic, blocat din cauza americanilor de la New York City! | EXCLUSIV

Andrei Trifan
Transferul lui Alex Mitriță la PAOK Salonic, blocat din cauza americanilor de la New York City! | EXCLUSIV
Ionut Mitrita in meciul de fotbal dintre Romania si Austria, contand pentru Liga Natiunilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, miercuri 14 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Sursele ProSport susțin că transferul lui Alex Mitriță la PAOK Salonic este blocat din cauza americanilor de la New York City! Clubul grec nu l-a putut prezentat deocamdată pe român, deși a ajuns la un acord și cu el și cu formația de peste Ocean, pentru că actele necesare nu au ajuns.

Răzvan Lucescu și-l dorește foarte mult pe Alex Mitriță, care și-a dat deja acordul să îmbrace tricoul lui PAOK Salonic, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate. Chiar și americanii de la New York City au aprobat mutarea, însă transferul românului în Grecia încă nu a putut fi înregistrat.

Gruparea de peste Ocean nu a trimis documentația necesară, astfel că internaționalul nostru încă nu are drept de joc în tricoul alb-negru.

Transferul lui Alex Mitriță la PAOK Salonic, pus pe pauză din cauza americanilor de la New York City!

Evoluțiile foarte bune ale lui Alex Mitriță la New York City, și mai apoi la Al-Ahli, unde a fost împrumutat de americani, i-au atras atenția antrenorului Răzvan Lucescu. Tehnicianul este impresionat de calitățile mijlocașului, astfel că a solicitat conducerii clubului grec să îl transfere. Jucătorul și-a dat acceptul, la fel și clubul din New York, care însă nu a trimis documentele necesare, astfel că l-a blocat pentru moment.

Formația antrenată de Răzvan Lucescu a intrat în tensiune după ce a văzut că documentația necesară încheierii acestui transfer nu a fost trimisă de gruparea din Statele Unite ale Americii. Astfel, oficialii clubului din Grecia au început să facă presiuni, deoarece își doresc clarificarea cât mai rapidă a situației.

PAOK Salonic este calificată în grupele Conference League, fază a competiției în care va evolua și campioana României, CFR Cluj, singura echipă din Liga 1 care încă evoluează în competițiile continentale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
S-a răzgândit după patru ani! O legendă a sporturilor de iarnă revine pentru încă o Olimpiadă
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro