Tibi Ghioane e liber de contract și își caută echipă!** „Mă antrenez în fiecare zi”

Tibi Ghioane e liber de contract și își caută echipă!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tiberiu Ghioane rămâne un tip special. Ajuns deja la 30 de ani,
dintre care 10 în tricoul celor de la Dinamo Kiev, fostul copil
teribil al Brașovului și al fotbalului românesc are un discurs
degajat, care nu trădează în niciun moment problemele de altădată.
Vorbim despre cele legate de dispariția tatălui său, până la urmă
subiectul tabu al unei cariere începute promițător și continuată cu
suișuri și coborâșuri.

L-am regăsit pe Tibi ieri, după trei telefoane ratate. „Dormeam,
îmi făceam somnul de frumusețe!”, au fost primele lui cuvinte. A
urmat o discuție de câteva minute, în care fostul internațional a
ținut să lămurească zvonul retragerii premature din activitatea de
fotbalist: „Nu mă las, e greu să te lași de fotbal, e ca un microb
de care nu mai scapi!”.

Salutare, Tibi, de la ProSport te
deranjăm…

Aoleu… Ce-am mai făcut?

Păi tocmai asta e problema, nimeni nu prea mai știe mare
lucru despre tine. În plus, a apărut și zvonul că te-ai lăsa de
fotbal.

Cum să mă las de fotbal?! Nu se va întâmpla asta niciodată… E ca
un microb de care nu scapi toată viața!

Care mai e situația cu Dinamo Kiev? Mă refeream la
activitatea de jucător profesionist…

Cu Dinamo Kiev e simplu: am terminat contractul cu ei, ne-am luat
rămas bun și merg mai departe. Eram pe final de contract și așa se
întâmplă de obicei cu astfel de jucători, nu mai sunt băgați în
seamă la club, se uită și ei spre viitor…

Deci îți cauți echipă în acest moment?
Ei, nici chiar așa! Dacă mă vor anumite echipe, să mă caute ele pe
mine… De fapt, poți să scrii că îmi caut echipă, dar nu prea
tare. Nu mă grăbesc deloc!

Ai discutat cu impresari, ți-a propus cineva vreo
echipă?

Daaa, m-au căutat o grămadă, dar mie nu-mi plac impresarii…
Găsesc eu o echipă până la urmă…

Te-ar tenta să revii în Liga I?
(se gândește câteva secunde) Nu pot răspunde la întrebarea asta,
pentru că abia sunt trezit din somn. Vorbim cu altă ocazie pe
subiectul ăsta…

Bun, nu te grăbești să-ți găsești echipă, nu-ți plac
impresarii, dar ce faci acum?

De când mi-am terminat contractul cu Dinamo, mă antrenez în fiecare
zi cu o echipă mai mică de aici, din Kiev, mai fac o alergare,
încerc să mă păstrez în formă. Dar nu prea tare și mai mult pe la
umbră, că e foarte cald aici…

29 de
minute
a jucat Ghioane în ultimul său meci la
Dinamo Kiev, cu Illychivets (2-3, Kievul primind toate golurile
după intrarea lui Ghioane), pe 21 mai 2011, în ultima etapă a
campionatului Ucrainei

20 de
selecții
a strâns Tibi la națională, pentru care a
punctat de două ori

3
meciuri
a bifat mijlocașul în sezonul trecut pentru
echipa ucraineană

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen