Lazio a scris o nouă pagină de istorie cu Ștefan Radu integralist! Victorie mare cu Genoa și românul visează iar la prezența în Liga Campionilor

Lazio a scris o nouă pagină de istorie cu Ștefan Radu integralist! Victorie mare cu Genoa și românul visează iar la prezența în Liga Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lazio a obținut o nouă victorie importantă în Serie A! Cu Ștefan Radu integralist, gruparea din Roma a bătut-o cu 4-3 pe Genoa și speră să prindă un loc în Liga Campionilor.

După a 20-a victorie obținută în 33 de etape, Lazio este la cinci puncte de AC Milan, care a bătut-o sâmbătă pe Benevento, scor 2-0.

Echipa lui Ștefan Radu are însă un meci în minus: restanța cu Torino, din etapa a 25-a a campionatului Italiei.

Lazio – Genoa 4-3. Ștefan Radu a fost integralist

Implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, Genoa a fost condusă cu 0-2 la pauză, iar apoi cu 1-4 în primul meci al zilei din Serie A, însă oaspeții au marcat de două ori pe final și au sperat într-o revenire incredibilă.

Deși n-a beneficiat de susținerea suporterilor, Lazio a scris istorie în acest sezon și a ajuns la 11 victorii consecutive pe teren propriu, performanță pe care a izbutit-o în premieră în Serie A.

Lazio se gândește deja și la sezonul viitor și insistă pentru transferul lui Ianis Hagi.

„Cred că nu e o noutate interesul celor de la Sevilla pentru Ianis. Cred că și înainte de a fi transferat la Rangers s-a vorbit despre acest interes. Știu că și Lazio e pe pista asta. Vom vedea ce se va întâmpla în vară”, a declarat recent Cristian Bivolaru.

În plus, Ștefan Radu este un adevărat erou pentru Lazio, iar capitolinii l-au sărbătorit cum se cuvine, după performanța fabuloasă reușită recent. Fostul dinamovist a atins cota 402 în dreptul numărului de meciuri jucate în tricoul romanilor, iar aceștia i-au pregătit un tron.

Lazio speră să joace iar în grupele Ligii Campionilor: echipa lui Ștefan Radu a revenit în acest sezon în cea mai importantă competiție europeană, fiind eliminată în optimi de Bayern.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele