Startul excelent de sezon nu a trecut neobservat. Ce ofertă a primit Mircea Rednic

Startul excelent de sezon pe care-l are cu Mouscron l-a adus pe Mircea Rednic atât în atenția echipei naționale, cât și pe radarul unei alte echipe din Belgia.
Startul excelent de sezon nu a trecut neobservat. Ce ofertă a primit Mircea Rednic

Startul excelent de sezon pe care-l are cu Mouscron l-a adus pe Mircea Rednic atât în atenția echipei naționale, cât și pe radarul unei alte echipe din Belgia.

„Puriul” s-a aflat pe lista lui Burleanu pentru înlocuirea lui Christoph Daum, dar, în cele din urmă, Federația l-a ales pe Cosmin Contra, iar Rednic a rămas la Mouscron, echipa pe care a dus-o pe locul cinci în campionatul Belgiei. După un start excelent de sezon cu echipa la care joacă și Dorin Rotariu, ofertele nu au întârziat să apară, iar ultima propunere vine chiar de la o rivală.

Pe ultimul loc în Belgia, cu un singur punct după primele șapte etape, Oostende vrea să regăsească parcursul excelent din sezonul trecut, terminat pe locul al cincilea, iar șefii echipei i-au făcut deja o ofertă lui Mircea Rednic, anunță site-ul belgian voetbalnieuws.be, care notează că „Puriul” e așteptat să dea un răspuns zilele următoare.

Dacă Oostende se află pe ultimul loc, Rednic se bucură de o imagine foarte bună în campionatul Belgiei. Anul trecut a salvat-o miraculos pe Mouscron de la retrogradare, iar finalul etapei a șaptea îl găsește pe antrenorul român pe locul al cincilea, cu 13 puncte, cinci mai puține decât liderul Club Brugge.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]