„Săgeată”, globe-trotter!** Shandong Luneng e a opta echipă a lui Marius Niculae, care va ajunge la peste 33.000 de km parcurși în 15 ani de carieră

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mutarea în China a fost la un pas de a nu se realiza, însă tehnicianul asiaticilor, Radomir Antic, a ținut morțiș să-l aducă pe „Săgeată”

Niculae va juca în următoarele două sezoane pentru Shandong Luneng

Marius Niculae (31 de ani) vrea să-și asigure un trai bun pentru momentele în care nu va mai fi jucător de fotbal. Al doilea golgheter al campionatului (11 goluri, după Rusescu, 17) a încercat din răsputeri să prindă un ultim contract în străinătate, pentru a profita din plin de forma arătată în ultima perioadă la FC Vaslui. Mai întâi s-a discutat despre Sporting Lisabona –  a doua echipă de suflet a lui Marius, după Dinamo -, dar mutarea nu s-a mai făcut după ce FIFA le-a atras atenția lusitanilor că ar fi al treilea club la care „Săgeată” ar evolua într-un sezon (după Vaslui și Dinamo).

Un milion de euro salariul anual
Vârful a revenit în cantonamentul Vasluiului, resemnat și nu prea. Asta pentru că, între timp, pe fir a intrat și Shandong Luneng, echipă antrenată de celebrul Radomir Antic. Iar chinezii l-au încântat pe Niculae cu o ofertă mult peste ceea ce câștigă la echipa lui Hizo, dar și peste cea de la Sporting: un milion de euro salariul pentru fiecare dintre cei doi ani de contract! Discuțiile au durat circa zece zile, cele două părți bătând palma sâmbătă. Cuvântul decisiv se pare că l-a avut Antic, care a preferat experiența românului în detrimentul tinereții lui Aboubakar (21 de ani), un vârf camerunez de la Valenciennes.

Face înconjurul lumii
Niculae a părăsit cantonamentul din Turcia, și-a luat rămas bun de la vasluieni, iar astăzi va decola, împreună cu soția și fiica sa, către Jinan, orașul în care evoluează cei de la Shandong. Prin această mutare, „Săgeată” va părăsi Europa,  acolo unde, prin transferurile sale, a călătorit aproape 9.200 km doar dacă am calcula drumurile dus către destinații precum Scoția, Portugalia, Germania ori Grecia. De acum înainte, pentru o călătorie către orașul noii sale formații, Niculae va parcurge de mai bine de două ori distanța București – Lisabona, mai exact 7.340 de km, capitala Portugaliei fiind cea mai îndepărtată destinație la care vârful a evoluat în cariera sa până la transferul în China. În total, minimum 33.000 de kilometri parcurși de Săgeată în carieră.

7 formații l-au avut sub contract pe Marius Niculae până la Shandong Luneng: Dinamo, Sporting Lisabona, Standard Liege, FSV Mainz, Inverness FC, FC Kavala, FC Vaslui

11 goluri a marcat Niculae pentru FC Vaslui, în turul acestui campionat

PE SCURT

CONCORDIA
Stan i-a dat sfaturi lui Adi Popa

Meciul de sâmbătă, pe care Concordia l-a disputat cu Unirea Slobozia (2-0), i-a adus în tribune pe doi foști colaboratori ai ilfovenilor: Laurențiu Reghecampf și Adi Popa. Dacă tehnicianul Stelei n-a stat până la finalul partidei, mulțumindu-se doar la a-și studia foștii elevi, Adi Popa a mers după meci la tehnicianul alături de care a lucrat, Ilie Stan, conversând vreme de câteva minute. Tehnicianul Concordiei i-a dat câteva sfaturi „Motoretei”, ba chiar i-a zis acestuia că ar fi trebuit să înscrie la Amsterdam, atunci când șutul său a lovit transversala: „Dacă dădeai gol atunci, era altceva”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani