Ronaldo îl vrea pe Ionuț Radu la echipa sa. Negocierile cu Inter Milano sunt avansate

Redactor:
Robert Vișan
Ronaldo îl vrea pe Ionuț Radu la echipa sa. Negocierile cu Inter Milano sunt avansate
  • Publicat:

Ionuț Radu, portarul român în vârstă de 26 de ani al lui Inter Milano, ar putea ajunge la Real Valladolid, echipa brazilianului Ronaldo (46 de ani).

Ronaldo îl vrea pe Ionuț Radu la echipa sa. Negocierile cu Inter Milano sunt avansate

Deși mai are contract până în vara anului 2024 cu Inter, Ionuț Radu nu intră în vederile italienilor nici în sezonul următor, deși Inter s-a despărțit de Samir Handanovic, iar celălalt portar, Andre Onana, ar urma să semneze cu Manchester United.

Nici în acest context, Inter nu are de gând să apeleze la serviciile lui Ionuț Radu. Potrivit presei din Italia, Inter l-ar fi propus pe portarul român la Real Valladolid, echipa brazilianului Ronaldo.

Gruparea din liga secundă a Spaniei ar fi interesată de această mutare, însă nu este de acord cu condițiile puse de către Inter.

Italienii ar dori să îl vândă pe fotbalistul român, dar Real Valladolid ar vrea ca această mutare să se realizeze sub formă de împrumut.

„Următoarele zile vor fi fundamentale în aceste negocieri, unde mai trebuie puse la punct câteva detalii”, au notat cei de la spaziointer.it.

Cotat la 3.5 milioane de euro de către Transfermarkt, Ionuț Radu a jucat în sezonul trecut 9 meciuri pentru Cremonese, în Serie A, și 17 meciuri pentru Auxerre, în Ligue 1.

Mesajul lui Ionuț Radu, după ce a retrogradat cu Auxerre

După încheierea sezonului, Ionuț Radu și-a exprimat regretul privind retrogradarea lui Auxerre în Ligue 2.

„Sezonul nu s-a terminat aşa cum mi-aş fi dorit, dar fotbalul îţi dă câteodată, alteori nu. De fiecare dată am încercat să dau totul şi asta am şi făcut, dar câteodată am eşuat.

Îmi pare rău cum s-a terminat şi cel mai important îmi pare rău de toţi suporterii acestei echipe care merită să fie în Ligue 1. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul din acest sezon, m-am simţit ca acasă. Sunt sigur că Auxerre va străluci în viitor şi va fi în frunte, aşa cum merită”, a scris Ionuț Radu pe Instagram, după ce a retrogradat cu Auxerre.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…