Radu Drăgușin a bifat primele minute de la venirea noului antrenor și a fost de bun augur pentru Tottenham.
Londonezii au obținut un succes uriaș cu Wolves, scor 1-0, în condițiile în care se aflau pe loc direct retrogradabil. În ultimele trei meciuri, Radu Drăgușin a fost doar rezervă. De Zerbi l-a introdus pe final de joc pentru a trage de timp să protejeze avansul firav de un gol pe tabelă.
Internaționalul român este într-o situație incertă la Tottenham. Noul antrenor nu pare să aibă prea multă încredere să îi acorde mai multe minute de joc. Totuși, în confruntarea cu Wolves, echipă deja retrogradată din Premier League, l-a introdus pe teren pe Drăgușin pe finalul jocului.
A fost primul succes al lui Tottenham în 2026 ceea ce nu e deloc bine pentru o echipă cu pretenții mult mai mari decât evitarea retrogradării. Drăgușin a intrat mai mult la trecerea timpului, în minutul 90. L-a înlocuit pe Gallagher, jucător care luase cu câteva minute înainte cartonaș galben.
Românul nu a avut mult timp să se facă remarcat, dar a bifat 2 pase precise și a avut 2 contribuții decisive în prelungiri.
Britanicii nu au fost dați pe spate de transferul românului la Tottenham. Londonezii au plătit o sumă uriașă, dar Drăgușin nu a confirmat, iar în această vară va pleca, cel mai probabil, înapoi la Juventus.
„Cu greu poate fi învinovățit pentru mizeria echipei din această stagiune, dar foarte puțini fani ai lui Tottenham vor fi dezamăgiți când agentul lui Radu Drăgușin își va îndeplini în sfârșit dorința și îl va transfera pe internaționalul român.
A fost o achiziție dezastruoasă, poate cel mai slab transfer, alături de Bryan Gil, din era Fabio Paratici. Spurs a plătit aproape 27 de milioane de lire sterline pentru serviciile fundașului în ianuarie 2024, luptând în mod remarcabil cu Bayern Munchen pentru semnătura sa, dar a devenit rapid clar că fundașul central brutal nu se potrivea deloc cu strategia lui Ange Postecoglou.
Să-l vezi pe Drăgușin încercând să paseze o minge este o crimă împotriva sportului. El a fost a patra opțiune a lui Spurs de la revenirea după accidentare, deși agentul său te-ar face să crezi că Drăgușin este al doilea Franz Beckenbauer”, a notat hotspurhq.com.