Internaționalul Radu Drăgușin (23 de ani) a revenit la antrenamentele lui Tottenham și a fost protagonistul unui material video publicat pe social media, cu un mesaj încurajator pentru cel mai valoros jucător român din acest moment.
Ultimul meci oficial al lui Drăgușin a fost la finalul lui ianuarie, partida Tottenham – Elfsborg, scor 3-0, din faza grupei principale de Europa League. Din acel duel românul a ieșit accidentat grav, iar de atunci se află în recuperare.
Deși nu a mai jucat niciun meci de la acel moment, cota de piață a fundașului român se menține la 25 de milioane de euro, cea mai mare din rândul jucătorilor români.
Fundașul Radu Drăgușin a fost protagonistul unui material video publicat de Tottenham pe social media, in care este anunțată nu doar revenirea la antrenamente a sa, ci și faptul că este „cu un pas mai aproape” de revenirea în joc. Iar anunțul nu are cum să nu îi bucure pe fanii celor de la Hotspur, care au și reacționat la secțiunea comentarii.
„Cu un pas mai aproape… Radu s-a întors la antrenamente”, a fost mesajul transmis de Tottenham după revenirea lui Drăgușin la antrenamentele cu echipa.
Postarea făcută pe contul de X (fosta platformă Twitter) a adunat mii de reacții și sute de distribuiri, dar și comentarii, în care internaționalul este încurajat și susținut.
„Drăgușin va juca mult mai bine într-o structură defensivă adecvată sub comanda lui Frank”, „Sper că alături de Thomas își va arăta valoarea”, „Va deveni cel mai important fundaș”, „Atât de fericit pentru Radu, a riscat pentru echipă în sezonul trecut”, „Naționala te așteaptă, Radu”, sunt doar câteva dintre comentarii.
În același timp au fost și comentarii care indicau nevoia de precauție în cazul lui Radu Drăgușin, pentru a nu risca o nouă accidentare. „Nu-l grăbiți să revină”, a scris un internaut.
Trebuie menționat că în mod normal, recuperarea după o intervenție chirurgicală la ruptura de ligamente este de aproximativ șase luni. Însă în cazul unul sportiv de performanță, pe un post așa cum este al fundașului din Premier League, recuperarea completă poate să ajungă la 9-12 luni, potrivit lui Cristian Ivasșcu, expert în reabilitae și fost terapeut la Plymounth Argyle.
„La un fundaș central de Premier League, care e implicat în șocuri, rotații, aterizări și schimbări bruște de direcție, e nevoie de 9 până la 12 luni pentru a atinge forma completă. Se poate încerca o revenire mai devreme, dar nu ar fi sustenabilă. Riscă o recidivă care ar putea afecta toată cariera”, a spus Cristian Ivașcu, conform sport.ro.
Noul antrenor al celor de la Tottenham, Thomas Frank, a vorbit despre revenirea lui Radu Drăgușin la echipă, după perioada de recuperare, și susține că intrarea sa trebuie făcută treptat.
„Sunt întotdeauna puțin mai… nu îngrijorat, dar conștient că este nevoie de timp. Când ai lipsit din fotbal timp de nouă luni, știi că trebuie să reintri treptat.
Nu este suficientă o pregătire de șase săptămâni. Ai nevoie de puțin mai mult timp, dar e un semn pozitiv și, uneori, unii jucători surprind și revin mai repede”, a declarat Thomas Frank, pentru Football London.
Radu Drăgușin nu a fost inclus de Thomas Frank pe lista trimisă la UEFA pentru meciurile din grupa principală a Ligii Campionilor, astfel încât internaționalul român va fi doar spectator la aceste meciuri.