Psiholog pentru Mutu!** Noul club al românului l-a adus pentru câteva zile în Corsica pe fostul psiholog de la Chelsea

Psiholog pentru Mutu!** Noul club al românului l-a adus pentru câteva zile în Corsica pe fostul psiholog de la Chelsea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mutu a jucat 70 de minute cu Brest și a fost aplaudat în permanență de fanii lui Ajaccio.

La mai bine de o lună de la semnarea contractului cu Ajaccio, Adrian Mutu a fost titularizat pentru prima oară de antrenorul Alex Dupont, în meciul de sâmbătă cu Brest, câștigat de corsicani cu scorul de 1-0. Mult mai suplu față de meciul cu Lyon de acum două săptămâni, rezultat al exercițiilor realizate alături de preparatorul fizic al corsicanilor, atacantul român a fost extrem de activ, fiind la originea celor mai periculoase faze ale echipei sale.

De fiecare dată a fost oprit însă de portarul Thebaux, pe care s-a „răzbunat” în minutul 37, după ce i-a spart nasul, în urma unei lovituri involuntare cu cotul în față. Asta nu i-a împiedicat însă pe fanii corsicani să-și arate atașamentul față de „Briliant”, aceștia strigându-i numele de fiecare dată când Ajaccio a beneficiat de o lovitură liberă periculoasă, dar și în momentul în care a fost schimbat cu Belghazouani, în minutul 70.

Pentru evoluția sa, Mutu a primit nota 6 în „L’Equipe”, ziariștii francezi așteptând mai mult de la viitoarele evoluții ale românului. Iar Ajaccio face tot posibilul pentru ca „Briliantul” să atingă forma maximă. Tot „L’Equipe” a dezvăluit că noul club al lui Mutu l-a adus pentru câteva zile în Corsica pe fostul psiholog al jucătorului român de la Chelsea.

L’Equipe: „Mutu a fost destul de periculos, însă nu este în cea mai bună formă. A demonstrat că a rămas același jucător mare din punct de vedere al tehnicii, dar mai are de lucrat fizic. După minutul 30, a dispărut de pe teren, reușind să mai apară la finalizare doar o dată”

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen