Pus pe liber de FCSB, atacantul dâmbovițean Daniel Popa și-a găsit repede echipă.
A ajuns în Liga a 2-a din Turcia, la Genclerbirligi, după o perioadă scurtă de tatonări cu Aktobe, unde evoluează doi români, Vlad și Vătăjelu.
Daniel Popa a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre mutare, sâmbătă la prânz, reîntors în România să își facă bagajele pentru noua aventură.
– Daniel, cum ești, ce faci?
– Sunt în România, ieri am semnat cu Genclerbirligi, aseară am fost la meci, 1-1 acasă cu Erokspor. Mâine mă întorc în Turcia.
– Ce ai găsit acolo? Și cum a apărut această variantă?
– Păi să vă explic: multă lume a zis că am semnat cu Aktobe. Nu am semnat, bineînțeles. Am avut oferta pe masă, dar nu au trimis contractul final. A apărut această oportunitate, o ofertă mai bună, am semnat cu Genclerbirligi. Oamenii sunt foarte profesioniști, e un club de tradiție, am găsit o bază de pregătire pusă la punct, totul e ok.
– Promovați?
– Așa sperăm. Suntem pe locul 4, sunt șanse. Eu am contract până în vară, cu prelungire pe un an dacă rămânem în Liga a 2-a și cu doi ani dacă promovăm.
Originar din Pietroșița, localitate situată aproape de Sinaia, Popa (29 ani) a început fotbalul de performanță la Fieni.
A ajuns apoi la FCM Târgoviște, de aici la Chindia, cu care are cele mai bune performanțe, iar între două perioade petrecute la clubul de lângă Turn a jucat la FC Botoșani, Dinamo și Daejeon (Coreea de Sud).
După retrogradarea cu Chindia, din mai 2023, a ajuns la U Cluj, unde a rămas un sezon, iar din vara trecută până acum o săptămână a jucat la FCSB.