Prima reacție a lui Radu Drăgușin după umilința de la debutul pentru Fiorentina! Cum a explicat dezastrul

Cristian Hitruc
Prima reacție a lui Radu Drăgușin după umilința de la debutul pentru Fiorentina! Cum a explicat dezastrul
SURSĂ: Profimediaimages 25.08.2026

Radu Drăgușin a oferit o primă reacție după umilința pe care Fiorentina a suferit-o în prima etapă a noului sezon de Serie A și a precizat că are încredere că echipa lui va deveni din ce în ce mai puternică.

Reamintim că internaționalul român a fost integralist în partida pe care Fiorentina a pierdut-o categoric, scor 4-0, în fața celor de la AS Roma, pe „Olimpico”.

Cum explică Radu Drăgușin umilința cu AS Roma

AS Roma și Fiorentina s-au întâlnit luni, 24 august 2026, în prima etapă a noului sezon de Serie A, într-o partidă încheiată cu victoria categorică a gazdelor, scor 4-0.

Radu Drăgușin, care a fost integralist, nu a reușit să își ajute echipa să obțină măcar un punct din această dispută. La finalul meciului, internaționalul român a încercat să explice jocul slab prestat de echipa lui și a precizat că are încredere că echipa lui va deveni din ce în ce mai puternică.

Fundașul în vârstă de 24 de ani este de părere că este nevoie de timp pentru ca relațiile de joc să se îmbunătățească.

„Trebuia să ne păstrăm mai bine concentrarea în meci și ar fi trebuit să evităm cel de-al patrulea gol. Cred că vom ajunge unde ne dorim, ușor-ușor. E abia începutul, iar Roma e o echipă puternică.

Jucătorii lor se știu de mult timp, joacă de mult împreună, vom deveni și noi puternici. Mai întâi, trebuie să ne cunoaștem mai bine, apoi vor veni și rezultatele din teren.

Roma este puternică, nu este vorba doar despre un individ (n.r. întrebat cum l-ar opri pe Malen). Trebuie să câștigi dueluri și am făcut asta uneori. Suntem abia la început, trebuie să ne îmbunătățim relațiile de joc.

Nimeni n-a avut altceva în cap azi decât meciul (n.r. întrebat dacă l-a afectat perioada de mercato)”, a spus Drăgușin, conform TuttoMercatoWeb, la finalul meciului cu AS Roma.

Nota 4 pentru Radu Drăgușin

Jurnaliștii italieni de la TuttoMercatoWeb au stat cu ochii pe prestația lui Radu Drăgușin și l-au notat cu 4 pentru român, cea mai mică notă din tabăra oaspeților.

În această vară, Fiorentina a obținut împrumutul lui Radu Drăgușin din Premier League, de la Tottenham, în schimbul sumei de 1.5 milioane de euro.

În cazul în care internaționalul român va bifa cel puțin 22 de apariții în Serie A în această stagiune, transferul va deveni definitiv iar Fiorentina va achita 16.5 milioane de euro în conturile londonezilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]