Prima declarație dată de Pițurcă după ce a revenit la Al Ittihad: „Am lenevit destul. Cei de la Al Ittihad mi-au simțit lipsa, toată lumea și-a dorit să mă întorc”

Prima declarație dată de Pițurcă după ce a revenit la Al Ittihad:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Victor Pițurcă a declarat că toată lumea de la Al Ittihad a dorit întoarcerea lui la conducerea tehnică a formației saudite, precizând că săptămâna viitoare va începe treaba la echipă.

„Fotbalul e viața mea. Am lenevit destul șase luni, așa că săptămâna viitoare o să încep treaba. După o lună am început să vorbesc cu cei de la Al Ittihad, mi-au simțit lipsa. A fost vorba de Loți, de Boloni, dar foarte repede au început discuțiile, toată lumea a dorit să mă întorc, președintele, suporterii. Acum e foarte important ce vom realiza acolo”, a declarat Pițurcă, pentru Dolce Sport.

Miercuri seară, Pițurcă a semnat un nou contract, pe un an și jumătate, cu Al Ittihad. Din staful său va face parte și Ștefan Iovan, care și-a reziliat contractul cu FC Vitorul. „FC Viitorul și antrenorul secund Ștefan Iovan au încheiat în termeni amiabili colaborarea. «Căpitanul de la Sevilla» își va continua activitatea la Al-Ittihad (Arabia Saudită), unde va face echipă cu Victor Pițurcă”, a anunțat site-ul grupării din Liga I.

Consiliul de conducere al clubului Al Ittihad a aprobat, marți seară, revenirea antrenorului Victor Pițurcă la conducerea tehnică a echipei, informează presa din Arabia Saudită.

Directorul executiv Hamid al-Balawi, un opozant al angajării lui Pițurcă, și-a anunțat demisia în urma deciziei conducerii clubului.

Victor Pițurcă, în vârstă de 59 de ani, a preluat prima dată pe Al Ittihad în octombrie 2014, după ce și-a reziliat contractul de selecționer al României. El i-a transferat, în pauza de iarnă, pe foștii steliști Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala la Al Ittihad, dar numai internaționalul român mai face parte din lot în acest moment.

Pițurcă a fost demis în vară, după ce Al Ittihad a terminat campionatul pe locul patru, ratând calificarea în Liga Campionilor Asiei.

Victor Pițurcă a fost înlocuit de Ladislau Boloni, dar și acesta a fost dat afară în urma înfrângerii suferite, la 22 noiembrie, pe teren propriu, scor 0-3 (0-2), în fața formației Al Ahli. Egipteanul Adel Abdulrahman a fost numit antrenor interimar după plecarea lui Boloni.

După nouă etape, Al Ittihad ocupă locul al treilea în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, cu 17 puncte. Al Hilal este pe primul loc, cu 24 de puncte, fiind urmată de Al Ahli, cu 21 de puncte.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz