Rădoi a semnat cu Al-Ain vineri seară, iar anunțul a fost făcut de șeicii din Emiratele Arabe Unite.
Fostul jucător al Stelei a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, și va avea un salariu stagional de 2,5 milioane de euro.
Proaspăta achiziție a lui Al-Ain a vorbit pentru prima oară din postura de jucător al echipei antrenat de Cosmin Olăroiu.
„Vreau să le mulțumesc celor de la Al-Hilal pentru că m-au lăsat să plec, am trăit doi ani și jumătate minunați aici. Fanii echipei vor rămâne mereu în inima mea. Am ales să plec la Al-Ain datorită familiei, sper să fac treabă în Emirate”, a spus Rădoi, conform celor de la Ziare.com
Al Ain a plătit pentru aducerea românului 4,2 milioane de euro, cu 1,8 milioane de euro mai puțin decât suma încasată de Steaua din partea celor de la Al Hilal.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER