Previziune dură în privința lui Rareș Ilie la Nice: „Nu are nicio șansă să joace acolo! S-ar putea să îl vedem împrumutat la Rapid”

Previziune dură în privința lui Rareș Ilie la Nice: „Nu are nicio șansă să joace acolo! S-ar putea să îl vedem împrumutat la Rapid”
  • Publicat:

Marcel Pușcaș, directorul general de la FC U Craiova, a vorbit despre transferul lui Rareș Ilie, extrema stânga în vârstă de 19 ani de la Rapid, la Nice.

Tânărul fotbalist ar urma să aducă în conturile clubului Rapid suma de cinci milioane de euro, iar din acest punct de vedere conducerea din Giulești primește laude.

În ceea ce îl privește pe fotbalist, Marceș Pușcaș este de părere că acesta nu se poate impune, într-un campionat precum cel al Franței, la Nice.

Previziune dură în privința lui Rareș Ilie la Nice

Marcel Pușcaș crede că Rareș Ilie va ajunge înapoi la Rapid, sub formă de împrumut de la Nice.

„Suma e foarte bună, indiferent cum ar fi. A fost vândut la momentul potrivit. Mă mir de faptul că un club precum Nice l-a ales. Nice e unul dintre primele trei cluburi ca pepinieră din Franța, au tradiție de ani și ani. Cred că mai au jucători ca el acolo, din Africa, în special. Suma este foarte mare. Vreo trei jucători din naționala Franței U19 erau de la Nice. De ce aș da 5 milioane de euro pe el decât să iau pe cineva care m-a costat mai nimic și a fost adus din Senegal sau Coasta de Fildeș?

Părerea mea e că nu are cum să joace Rareș Ilie la Nice, la ora asta. Nu are nicio șansă, cum nu are nicio șansă niciun fotbalist român să joace acolo, chiar și cei din echipa națională. Poate d-asta s-au gândit francezii să-l cumpere și să-l împrumute în liga a doua elvețiană.

Aici e o problemă. Până acum, Rapid câștigă, câștigă de nu știu câte ori salariul și copilul, totul e perfect. Problema e dacă va juca. Părerea mea e că la ora asta nu poate juca niciun român la Nice și la nicio echipă din Ligue 1. S-ar putea ca peste un an sau doi să-l vedem la Rapid împrumutat sau la altă echipă din Liga 1.

Eu l-am văzut prima dată pe acest copil jucând în urmă cu vreo 5-6 ani, la Juniorul, la un turneu de copii. Strălucea în acea echipă de copii, avea vreo 14 ani. A progresat constant, dar ceea ce i-a oferit campionatul României ca adversitate, ca pregătire nu este suficient pentru a evolua în primele cinci țări europene. Acolo trebuie să fii foarte bine pregătit. Acum ține doar de el, dar chiar dacă ar face furori în liga a doua elvețiană, la Lausanne, iar nu e relevant pentru o revenire la Nice. Liga întâi elvețiană este mai slabă decât liga întâi franceză, iar liga a doua din Elveția este mult mai slabă decât Ligue 1. Îi va fi foarte greu să revină la Nisa”, a spus Marcel Pușcaș, potrivit Sport.ro.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani