Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Presa din Rwanda a anunțat că Reghecampf va fi DAT AFARĂ. Reacția românului a venit imediat

Presa din Rwanda a anunțat că Reghecampf va fi DAT AFARĂ. Reacția românului a venit imediat

Presa din Rwanda a anunțat că Reghecampf va fi DAT AFARĂ. Reacția românului a venit imediat
Sursa Foto: Instagram / r.laurentiu

Viitorul lui Laurențiu Reghecampf la Al-Hilal Omdurman a devenit subiect de discuții după ce presa din Africa a anunțat că antrenorul român este pe punctul de a pleca de la echipă. 

Informația a apărut la scurt timp după eliminarea din Liga Campionilor Africii, iar reacția tehnicianului nu a întârziat.

Reghecampf nu confirmă plecarea: „Lucrez pentru sezonul viitor”

Al-Hilal a ratat calificarea mai departe după 1-2 la general în fața celor de la Berkane, rezultat care a cântărit greu. În acest context, jurnalistul Eric Ndagijimana, de la Rwanda Broadcasting Agency, a susținut că despărțirea este iminentă și că deja se discută despre un posibil înlocuitor.

Potrivit sursei citate, favoritul pentru preluarea echipei ar fi Florent Ibenge, actualul antrenor al celor de la AZAM FC, care ar putea reveni la Al-Hilal.

În fața acestor informații, Laurențiu Reghecampf a avut un răspuns clar și a transmis că, cel puțin în acest moment, este concentrat pe proiectul actual. Tehnicianul a explicat că pregătește deja planurile pentru sezonul următor, inclusiv strategia de transferuri și cantonamentele.

Mai mult, românul a dezvăluit că există inclusiv discuții legate de o eventuală prelungire a contractului, semn că situația nu este atât de clară precum apare în presă. Reghecampf este de parere că speculațiile sunt normale în fotbal și că rezultatele sunt cele care contează în final, evitând să comenteze alte detalii sau să caute explicații în arbitraj.

Din cauza conflictului din țară, Al-Hilal a fost nevoită să își dispute meciurile în Rwanda, iar competițiile interne au fost afectate în ultimii ani. Chiar și în aceste condiții, echipa a reușit să câștige o versiune redusă a campionatului Sudanului și să ajungă în Liga Campionilor Africii.

Reghecampf a venit cu replica

„Pot să-ți spun doar un singur lucru. Astăzi lucrez la programul echipei pentru sezonul următor. Mă refer aici la transferuri, cantonament, absolut tot ceea ce trebuie făcut. În paralel, discutăm despre prelungirea contractului. Presa poate scrie orice, este normal. În fotbal se poate întâmpla orice, nimeni nu-ți asigură siguranța pentru ziua de mâine.

Fiecare om are agenda lui. Pentru mine, rezultatele contează. Restul este istorie. Eu nu am dat vina pe arbitraj nici măcar o secundă. Asta am și declarat, că nu sunt eu în măsură să judec arbitrajul”, a spus Laurențiu Reghecampf, potrivit digisport.ro.