Plecarea lui Petrescu l-a lăsat în aer pe Niculae!** Atacantul, gata de o revenire de senzație! Unde ar putea ajunge:

Redactor:
Bitescu Wili
Plecarea lui Petrescu l-a lăsat în aer pe Niculae!** Atacantul, gata de o revenire de senzație! Unde ar putea ajunge:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Niculae a semnat cu rușii de la Kuban Kransnodar în vara lui 2012, la dorința lui Dan Petrescu. Antrenorul spera să îi poată revitaliza cariera internaționalului român, intrată  într-un con de umbră. Din nefericire pentru Nico, Dan Petrescu a plecat de la Kuban, dând curs ofertei de la Dinamo Moscova.

Noul antrenor al echipei din Kransnodar, Yuri Krasnozhan, nu îl simpatizează pe român, iar acesta nu am mai jucat un meci din 30 octombrie, într-un meci contând pentru Cupa Rusiei. În aceste condiții, fostul rapidist va părăsi mai mult ca sigur campionatul Rusiei în iarnă. Italienii de la tuttomercatoweb anunță că Daniel este aproape de o revenire la Nancy, echipă aflată pe ultimul loc în Ligue 1 și la care românul a evoluat în sezonul 2011-2012.

Francezii vor să-l repatrieze și pe Abdeslam Ouaddou, care este rezervă în Qatar. Ouaddou a jucat la Nancy între 2008-2010.

1 gol a marcat Daniel Niculae pentru Kuban Krasnodar

30 de ani are atacatul român, care a mai evoluat la Auxerre, Rapid și AS Monaco

9 puncte după 16 etape are Nancy, echipă aflată pe ultimul loc în Ligue 1
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×